Home / Actualitate / Aproape 300 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive

Aproape 300 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive

Viteza excesivă este, în continuare, una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Din fericire prezenţa activă a poliţiştilor în trafic şi măsurile luate au făcut ca în ultimele zile să nu se producă accidente rutiere grave pe drumurile din judeţul nostru, neînregistrându-se nici un deces sau rănit grav.Pentru siguranţa traficului rutier, poliţiştii au organizat pe perioada week-end-ului o acţiune cu efective sporite. Toate autospecialele dotate cu aparate radar au acţionat zilnic pe drumurile naţionale şi europene.

Astfel, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, în zilele de 17.11.2017- 19.11.2017, într-un interval orar de 4 ore, Serviciul Rutier împreună cu formațiunile rutiere de la nivelul polițiilor municipale și orășenești  au organizat şi executat pe raza de competenţă acţiuni specifice pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză.Au fost aplicate 277 sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru depăşirea regimului legal de viteză.Au fost ridicate 14 de permise de conducere şi 7 certificate de înmatriculare.Cele mai multe permise de conducere – 10 – au fost ridicate pentru depăşirea regimului legal de viteză, celelalte fiind reţinute pentru depăşiri neregulamentare.De asemenea, în cadrul acţiunii a fost constatată şi o infracţiune.

Exemple:

La data de 17.11.2017 ora 15:11, poliţiştii din cadrul Formațiunii Rutiere Fălticeni au indentificat în trafic autoturismul condus de un bărbat de 33 ani din Mănastirea Humorului, pe DN2E, care se deplasa din direcția Spătărești către Cornu Luncii, cu viteza de 201 km/h pe sector de drum cu limita de viteză de 80 km/h.

De asemenea, la data de 17.11.2017, un tânăr de 22 ani din com. Cluj Napoca, jud. Cluj, a condus autoturismul pe DN 17 în localitatea Poiana Stampei, cu viteza de 105 km/h.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare generează accidente cu urmări din cele mai grave!

 

Publicitate
celilad-macheta

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Campania „Școli în siguranță!” desfășurată de polițiștii din Gura Humorului

În perioada 12 – 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *