Home / Actualitate / Autentic, tradiție și sărbătoare la Vorona

Autentic, tradiție și sărbătoare la Vorona

Ultima ediție a festivalului obiceiurilor de iarnă a strâns în acest an în comuna Vorona peste 1.000 de participanți și spectatori în public. Voronenii, dar și oaspeți veniți din toate colţurile ţării, au asistat la prezentarea datinilor şi obiceiurilor de iarnă, pe parcursul a cinci ore cu un amplu program de urături, paradă și spectacol pe scena amplasată în fața Centrului Cultural Mihai Eminescu. Iar printre participanți s-au numărat și voroneni plecați de ani buni la muncă peste hotare, dar care nu au uitat de locurile natale, unde revin iată cu mare bucurie de sărbători.

Grupurile organizate au avut urători, căiuţi, capre, mascaţi și urși, cu participanți de la 5 ani până la 85 de ani. Și, așa cum a devenit o tradiție în ultimii ani, toți urătorii din Vorona și-au dat întâlnire acasă la omul de afaceri și președintele FC Botoșani, Cornel Șfaiter, unul dintre cetățenii de onoare ai comunei.

„Îmi place enorm de mult, sunt implicat în aceste evenimente, împreună cu domnul primar, fostul meu profesor. Îmi aduc aminte cu mare plăcere, de anii ’70-’75 când era implicat în aceste evenimente, un adevărat carnaval al Voronei. Sunt oameni care vin alături de noi şi e un spectacol reuşit an de an. Important este că menţinem tradiţia şi avem an de an carnavalul nostru” a declarat omul de afaceri Cornel Şfaiţer.

Imediat ce a terminat de urat, parada cu mascați, urși, căiuți și urători a pornit spre centrul satului, unde a fost amenajată o scenă specială pentru reprezentații. Și, fără doar și poate, dacii au fost atracţia ediţiei de anul acesta a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă de la Vorona. Ionuţ Pricopie este unul dintre locuitorii comunei care în fiecare an, pe 31 decembrie, este în localitatea sa natală. De mic copil a participat la aceste obiceiuri de sfârşit de an şi nu a renunţat iată nici acum, mai ales că a deschis parada, urmat fiind de o ceată de daci.

Cu toată oboseala şi cheltuiala dedicată păstrării şi perpetuării tradiţiilor, voronenii ştiu că munca lor nu este în zadar. Iar bucuria din ochii oamenilor îi recompensează moral. „Peste tot oamenii simt ca un fel de regăsire în ceea ce prezentăm noi. Un fel de revenire la o anumită stare ce însoţea altădată trecerea dintr-un an în altul. Acesta a fost cel mai important motiv de bucurie. Dar ne-am făcut şi datoria, împingând încă cu un an ceea ce ţine de aceste locuri, lucruri frumoase şi valoroase, care, din păcate, sub influenţa aceasta, a modernizării, a globalizării şi altor probleme, tind să fie lăsate să se piardă. Tradiţia este ca o carte de identitate, dacă nu o ai, eşti oarecine“  a declarat primarul Voronei, Aurel Ștefan.

Cu siguranță, Vorona nu este singurul leagăn al tradiţiilor populare din județul Botoșani, însă modul în care oamenii de aici îl perpetuează şi îl transmit mai departe, cu efort şi cu mare sârg, face ca locul acesta să fie într-adevăr unul special.

Galerie foto

Publicitate

Publicitate
awenta

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Peste 2900 pachete de țigări confiscate cu tot cu mașină, la Vatra Dornei

La data de 16.01.2018, în jurul orei 20.00 , un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *