Home / Actualitate / Botoșani: Jandarmii intervin şi în timpul liber

Botoșani: Jandarmii intervin şi în timpul liber

Conform prevederilor legale, jandarmii au dreptul şi obligaţia să intervină şi în afara orelor de program, atunci când iau la cunoştinţă de pregătirea sau de săvârşirea unor infracţiuni, acţionând pentru conservarea urmelor, prinderea făptuitorului, ridicarea corpurilor delicte, a celorlalte mijloace materiale de probă şi predarea imediată a acestora autorităţilor competente.

În luna septembrie a.c., doi jandarmi au acţionat potrivit competenţelor în afara orelor de program pentru menţinerea unui climat civilizat de ordine şi siguranţă publică. În primul caz, în data de 19 septembrie, un jandarm care se deplasa pe Bulevardul Mihai Eminescu a fost sesizat de un taximetrist cu privire la faptul că o persoană care se află în maşina sa se află sub influenţa unor substanţe interzise de lege şi refuză să plătească cursa efectuată, adresându-i şi injurii totodată.

Subofiţerul a intervenit prompt şi a extras din autovehicul un tânăr recalcitrant pe care l-a imobilizat, din cauza comportamentului manifestat de acesta, după care a contactat telefonic dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani pentru a trimite un echipaj auto la faţa locului în vederea luării măsurilor legale. În ultima zi a lunii septembrie, un alt jandarm a observat o persoană care acosta trecătorii în zona Griviţa, în special femei singure şi, sub pretextul că a găsit o verighetă pe jos, cerea în schimbul ei diferite sume de bani, pe motiv că el nu are ce face cu ea şi are nevoie de bani să plece spre domiciliul aflat în altă localitate.

Subofiţerul jandarm a urmărit persoana în cauză din zona Griviţa până la Complexul Moldova, iar în acest timp a anunţat dispeceratul pentru a-i acorda sprijin. În zona complexului l-a oprit pe bărbatul respectiv şi, după ce i-a explicat motivul opririi, l-a reţinut până la sosirea unui echipaj de jandarmi. La controlul corporal au fost găsite 6 verighete contrafăcute şi suma de 200 lei, în continuare fiind sesizate organele abilitate pentru luarea măsurilor legale.

Recomandăm cetăţenilor să fie atenţi atunci când li se propune, de către persoane necunoscute, achiziţionarea unor astfel de ,,chilipiruri”, refuzul fiind cea mai sigură cale pentru a nu rămâne păgubiţi.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Minor din Botoşani, dispărut de trei luni

Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a minorului  VIRICIUC GABRIEL, de 15 de ani din  comuna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *