Burla, o persoană căzută în fântână a fost salvată de pompieri

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi au intervenit cu modulul SMURD pentru salvarea unei persoane, care era căzută în fântâna din gospodăria proprie, aflată în comuna Burla.

La sosirea salvatorilor, victima, o femeie în vârstă de 37 de ani, se afla pe fundul fântânii, la o adâncime de aproximativ 8 metri.

Cu ajutorul accesoriilor din dotare, femeia a fost asigurată şi extrasă la suprafaţă. Din fericire, aceasta era în viaţă, fiind în stare de conştienţă. Ea a suferit un traumatism la membrele inferioare. Pompierii paramedici SMURD i-au acordat primul ajutor medical, după care au predat-o unui echipaj al

Serviciului de Ambulanţă Judeţean, acesta transportând-o la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului municipiului Rădăuţi.

Publicitate
fereastra-tsr

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Pompierii au intervenit la 17 incendii de vegetație extinse, într-o săptămână

În perioada 8-14 aprilie, pompierii militari suceveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.