Home / Noutati (page 3)

Noutati

Zece incendii într-o săptămână în Botoșani

Săptămâna trecută, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a zece incendii izbucnite în locuințele sau gospodăriile unor localnici din Rădăuți Prut, Albești, Flămânzi, Manoleasa, Mihai Eminescu, Trușești, Manolești Deal, Botoșani, Dorohoi și Frumușica. Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc sunt: coș de fum necurățat sau …

Vezi detalii...

134 de misiuni ale pompierilor botoșăneni în ultima săptămână

În ultima săptămână, pompierii botoşăneni au avut 134 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 19 intervenții pe zi. Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a zece incendii; acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 104 persoane; asanarea teritoriului de muniția rămasă …

Vezi detalii...

Exercițiu în domeniul situațiilor de urgență în pădurea Gorovei, desfășurat de ISU Botoșani pe 22 noiembrie

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani desfăşoară, pe 22 noiembrie, între 11.00 – 15.00, un exerciţiu pentru limitarea efectelor rezultate ca urmare a producerii unui incendiu la fondul forestier în pădurea Gorovei, comuna Văculești. Potrivit scenariului, în urma unui accident aviatic s-a produs un incendiu în …

Vezi detalii...

Contrabandiști ucrainieni, depistați în timp ce intenționau să introducă ilegal în România 9 000 pachete țigări

Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit și confiscat 9.000 de pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din România. Doi cetățeni ucraineni sunt cercetați de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă …

Vezi detalii...

PESTE 300 DE SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE APLICATE DE POLIŢIŞTI ÎN CADRUL UNEI AMPLE ACŢIUNI DE PREVENIRE A ACCIDENTELOR RUTIERE GENERATE DE INDISCIPLINA PIETONALĂ

Indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă a doua cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivelul judeţului Suceava. Aproape zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea pietonilor. Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii Serviciului Rutier au desfăşurat pe perioada 13 – 17 noiembrie …

Vezi detalii...

MATERIAL LEMNOS CONFISCAT ŞI SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE APLICATE DE POLIŢIŞTI ÎN CADRUL UNOR ACŢIUNI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A DELICTELOR SILVICE

În perioada 14 – 19 noiembrie 2017, poliţiştii au organizat mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a transportului ilegal de material lemnos. Au fost organizate filtre rutiere şi au fost controlate peste 70 de transporturi de material lemnos. Cu ocazia efectuării controalelor au fost identificaţi şi transportatori sau procesatori …

Vezi detalii...

Foto și video: Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație marcată prin acţiuni de prevenire şi sensibilizare de către poliţiştii suceveni

La inițiativa RoadPeace (organizație caritabilă din Marea Britanie, ce acordă asistență victimelor accidentelor rutiere), prin Rezoluția privind ameliorarea siguranței rutiere, adoptată la 26 octombrie 2005, Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca a treia duminică din luna noiembrie să fie desemnată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație, pentru …

Vezi detalii...

Acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj, desfășurate de polițiști. Bărbat din comuna Preutești surprins în flagrant la braconaj în timp ce reactiva una din cele trei capcane tip laț

În ultimele două zile, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Suceava au desfăşurat mai multe acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj dar şi în vederea legalizării posesorilor de arme. În cadrul acţiunilor a fost efectuată şi o percheziţie în vederea asigurării probatoriului într-un dosar penal, …

Vezi detalii...

Atenţie șoferi, nu consumaţi alcool şi vă urcaţi la volan! Dosare penale pentru şoferi inconştienţi!

În ultimele două zile, zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă. Până în prezent misiunea poliţiştilor a fost îndeplinită – pe raza judeţului nu …

Vezi detalii...

Persoană urmărită la nivel naţional pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă”, identificată de poliţişti

La 17.11.2017, ora 10.15, în urma activităților specifice întreprinse, polițiștii Serviciului Investigații Criminale l-au identificat pe raza municipiului Suceava, pe un localnic de 58 de ani, față de care, la data de 27.10.2017, Judecătoria Suceava a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, prin care a fost condamnat 2 …

Vezi detalii...