Home / Actualitate / Dosare penal la regimul rutier întocmite de poliţişti

Dosare penal la regimul rutier întocmite de poliţişti

La 07.10.2017, ora 03.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Solca a oprit pentru control pe strada Tomșa Vodă din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Rădăuți. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Satu Mare

La 06.10.2017, ora 00.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DJ 178B, din comuna Satu Mare, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Hănțești

La 07.10.2017, ora 13.45, un echipaj din cadrul SPR 8 Adâncata, a oprit pentru control pe DJ 208D, pe raza localității Hănțești, autoturismul condus de un bărbat de 43 ani, localnic, care are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat din 17.03.2015, ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”.

Horodniceni

La 07.10.2017, în jurul orei 20:19, un echipaj din cadrul SR Suceava, a oprit pentru control pe DC 93 E, în localitatea Horodniceni, autoturismul condus de către un tânăr de 17 ani, din comuna Horodniceni, care nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, care a declarat că o femeie de 28 ani, proprietara autoturismului respectiv, i-a încredinţat spre conducere autovehiculul, deşi ştia că nu posedă permis de conducere.
Cele declarate de tânăr au fost confirmate de către femeie de 28 de ani, care se afla în calitate de pasager dreapta faţă în autovehicul la momentul opririi.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”.

Fălticeni

La 08.10.2017, ora 01.12, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe DJ 155A, pe raza localității Râșca, autoturismul condus de un bărbat de 29 ani, localnic și întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Măsuri de prevenirea incendiilor, dispuse cu ocazia sărbătorilor de iarnă de ISU SUCEAVA

Construcţiile/ spaţiile în care se organizează şi se desfăşoară sărbătoarea revelionului; unităţi de cult; Baza …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *