Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La 10.10.2017, ora 12.45, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a oprit pentru control pe DC Voitinel, autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani, din județul Vâlcea. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 10.10.2017, în jurul orei 12.30, bărbatul a luat autoturismul din curtea unui localnic din comuna Voitinel, fără știrea acestuia, cu scopul de a se deplasa pe raza localității.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință”, ce va fi soluționat procedural.

La 10.10.2017, ora 17.00, un echipaj din cadrul Poliției orașului Solca, a oprit pentru control, pe strada Poienilor din localitate, autovehiculul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 29 de ani, care transporta material lemnos.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, iar în  în urma inventarierii au stabilit faptul că acesta transporta ilegal cantitatea de 3,027 m.c. lemn de foc de esență molid.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Solca.
Totodată, interogând bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 29 de ani  are permisul de conducere suspendat, până în data de 18.10.2017.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Un bărbat din Câmpulung sancționat contravențional după ce a fost prins în trafic cu lemn fără documente legale

La data de 12.12.2017, în jurul orei 14.30, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *