Zeci de echipaje de poliţie au fost prezente pe drumurile publice de pe raza întregului judeţ pentru a se asigura că participanţii la trafic vor ajunge la destinaţie în condiţii de deplină siguranţă.

Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat în perioada 12.01-14.01.2018, o acţiune pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice. Au fost testaţi alcoolscopic 326 conducători auto, fiind constatate 7 infracţiuni. S-au aplicat 143, în valoare de 51.190 lei. Au fost reţinute 17 permise de conducere reţinute şi retrase 8 certificate de înmatriculare.

Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Suceava a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe strada Victoriei din municipiul Suceava, având o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Un bărbat de 38 de ani, din judeţul Botoşani, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autovehiculul pe DJ 209C, având o concentraţie alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autovehiculul nu era înmatriculat. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Pentru a nu pune atât propria viaţă în pericol, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic, poliţiştii recomandă şoferilor să nu consume alcool atunci când urcă la volan.
 

Publicitate

Publicitate
transportinternsiinternational

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Hoț trimis 3 ani și 8 luni la pușcărie

Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.