Home / Actualitate / Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Vineri 02 februarie, în jurul orei 14.50, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuți din municipiul Suceava, pe fondul neatenției, un localnic de 20 de ani, a lovit scuarul dinaintea unei treceri pentru pietoni, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism, după care s-a oprit într-un stâlp. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 20 de ani. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Suceava

Vineri 02 februarie, ora 21.40, în timp ce conducea autoturismul pe strada Izvoarele Cetăţii din Suceava, un localnic de 52 de ani, a surprins şi accidentat ușor un bărbat de 57 de ani, din județul Iaşi, care se deplasa pe partea carosabilă. Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Milișăuți

Vineri 02 februarie, în jurul orei 22.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, din orașul Milișăuți, ajuns la intersecția cu strada Microfabricii, un bărbat de 50 de ani din municipiul Rădăuți a efectuat o curbă spre stânga, ocazie cu care, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 31 de ani, tot din municipiul Rădăuți. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 31 de ani și a unui bărbat de 26 de ani, din comuna Marginea, pasager în autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Moldovița

Sâmbătă 03 februarie, în jurul orei 19.50, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 176, din comuna Moldovița, un localnic de 26 de ani, s-a angajat în depăşirea autoturismului condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Vama, care circula în fața sa și care, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers spre stânga pentru a pătrunde într-o parcare, intrând în coliziune cu acesta. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 20 de ani și a pasagerei din autoturismul condus de acesta, o tânără de 18 ani, din comuna Frumosu.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate
Atlantis Gold-901

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Accident rutier provocat de o tânără de 20 de ani

La 22.02.2018, ora 16.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Grănicești, sat Slobozia, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *