Home / Actualitate / Expoziție temporară în Muzeul Bucovinei ”BUCOVINA ÎN MARELE RĂZBOI”

Expoziție temporară în Muzeul Bucovinei ”BUCOVINA ÎN MARELE RĂZBOI”

La sfârșitul anului 2014, cu prilejul împlinirii unui secol de la declanșarea Primei Conflagrații Mondiale, Muzeul Bucovinei a vernisat expoziția temporară ”BUCOVINA ÎN MARELE RĂZBOI”. Ea se încadrează în cadrul inițiativei la nivel european pentru comemorarea acestui eveniment, care a aruncat întreaga omenire într-un conflict extrem de sângeros, soldat cu milioane de victime. Documente, fotografii, hărți, imagini ale unor piese de patrimoniu, provenind din colecțiile Muzeului de Istorie, sau de la diverși colecționari particulari, își propun să creeze o imagine cât mai veridică a ceea ce a însemnat Marele Război pentru Bucovina și locuitorii săi. Expoziția, realizată de dr. Mihai-Aurelian Căruntu a fost itinerată până acum prin mai multe școli și licee, cu precădere din mediul rural. Cunoașterea evenimentelor din acei ani, de către elevi și toți iubitorii de istorie, contribuie la o mai bună înțelegere a contextului în care s-a ajuns la Marea Unire din 1918. Timp de o lună, începând cu data de 5 octombrie, Ziua Educației, expoziția va fi găzduită, cu acceptul şi sprijinul directorului instituției școlare, prof. Daniela Domșa la Școala Gimnazială din Mitocu Dragomirnei. Acesta este ultimul an în care expoziția este oferită partenerilor noștri, pentru sărbătorirea Centenarului din anul viitor, Muzeul Bucovinei pregătind mai multe evenimente, care sperăm că vor fi cel puțin la fel de atractive pentru public.

 

Publicitate

Compex Turistic Lidana
pensiuneaLidanaVamaBucovina

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Minor din Botoşani, dispărut de trei luni

Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a minorului  VIRICIUC GABRIEL, de 15 de ani din  comuna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *