Fenomene Meteo Periculoase

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică Cod Galben, pentru judeţul nostru, valabilă în perioada 13 noiembrie, ora 9:00 – 14 noiembrie, ora 11:00. Au fost vizate intensificări ale vântului şi ninsori moderate cantitativ. De asemenea, s-a emis o avertizare meteorologică Cod Portocaliu, care a fost valabilă ieri, 13 noiembrie, în intervalul orar 11:00-18:00. Aceasta a vizat viscol puternic în zona montană înaltă şi ninsori însemnate cantitativ şi viscolite.

În urma avertizărilor meteo, în data de 12 noiembrie, începând cu ora 23:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari suceveni, Instituţiei Prefectului, Poliţiei şi Jandarmeriei.

La nivelul inspectoratului pentru situaţii de urgenţă s-a pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi din judeţ. Prin Dispeceratul comun ISU-SAJ, au fost informaţi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi toate primăriile din judeţ cu privire la atenţionările emise, urmând ca preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă să asigure permanenţa la nivelul fiecărei unităţi admnistrativ teritoriale. De asemenea, echipaje ale poliţiştilor şi ale pompierilor militari suceveni au monitorizat starea de practicabilitate a drumurilor din judeţ şi condiţiile meteo.

În urma manifestării fenomenelor hidro-meteorologice, caracterizate de vânt puternic și ninsori viscolite, forţele de intervenţie angrenate au executat misiuni pentru limitarea și înlăturarea efectelor produse. În total, au intervenit 285 oameni – 54 pompieri militari, 141 poliţişti, 44 lucrători drumuri naţionale, 28 lucrători drumuri judeţene, 4 membri ai unui Comitet Local pentru Situaţii de Urgenţă şi 14 lucrători E-On, cu 155 de mijloace (autospeciale, autocamioane, utilaje etc.) – 13 pompierii militari, 61 poliţiştii, 44 drumurile naţionale, 28 drumurile judeţene, 2 Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă şi 7 E-On.

Pompierii militari au intervenit pentru defrişarea a trei arbori doborâţi de vânt, în municipiul Suceava, pe străzile Simion Florea Marian, Aleea Dumbrăvii şi Traian Vuia.

În jurul orei 14:45, două autoturisme, în care se aflau în total 3 persoane, au rămas înzăpezite pe DJ291A, între localităţile Bănceşti şi Muşeniţa, unde pe o porţiune de aproximativ 150 de metri drumul era acoperit cu zăpadă viscolită. La faţa locului s-au deplasat două utilaje la Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Muşeniţa, precum şi un autocamion cu 6 pompieri militari de la Garda de Intervenţie Siret şi un echipaj de poliţie. În aproximativ 30 de minute, maşinile au fost repuse într-o zonă sigură, iar persoanele salvate şi-au continuat drumul.

În jurul orei 17:00, pe drumul E85, un TIR a derapat şi a blocat un sens de mers. Zona a fost marcată şi semnalizată până când autovehiculul va fi degajat.

Lucrătorii E-On au transmis în această dimineaţă, la ora 6:00, un raport operativ prin care anunţau că echipajele companiei au remediat toate defecţiunile la nivelul judeţului, astfel încât la acea oră nu mai exista nicio localitate nealimentată cu energie electrică.

Echipajele structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă au rămas mobilizate în teren în sprijinul populaţiei, pe întreaga perioadă în care s-au manifestat fenomenele meteo periculoase.

Foto

Publicitate
tibeco-rosu

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.