Home / Actualitate / FOTO: ,,ALEGE VIAŢA!” PREVENIREA EVENIMENTELOR RUTIERE CU IMPLICAREA PIETONILOR

FOTO: ,,ALEGE VIAŢA!” PREVENIREA EVENIMENTELOR RUTIERE CU IMPLICAREA PIETONILOR

          ,,Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” a programat vineri, 06 octombrie activităţi de prevenire a accidentelor rutiere. La nivelul întregului judeţ poliţiştii au concentrat activităţile în zona prevenirii evenimentelor rutiere generate de traversarea neregulamentară, indisciplina pietonală şi indisciplina în trafic a conducătorilor de biciclete şi mopede.

Cei mai vulnerabili din punct de vedere al riscului victimal sunt copiii. Tocmai de aceea, o mare parte a activităţilor preventive au fost derulate în mediul şcolar, la unităţile de învăţământ dar şi în zona adiacentă acestora.Au fost organizate peste 100 de activităţi preventive la care au participat cca. 3500 de elevi. Au fost derulate acţiuni de informare şi responsabilizare, dar şi patrule şcolare, jocuri interactive şi concursuri cu tematică preventivă.De asemenea, activităţile au fost organizate şi pe drumurile comunale, bicicliştii şi conducătorii de mopede identificaţi fiind instruiţi cu privire la respecatrea regulilor rutiere şi primind veste şi elemente reflectorizante.

Activităţi deosebite cu participarea unui număr mare de elevi au fost desfăşurate de către poliţişti din Municipiul Vatra Dornei şi Oraşul Cajvana. Tinerii au beneficiat de prezentări ale unor filme educative, fiind însă implicaţi şi în activităţi practice care le-au stârnit interesul pentru educaţia rutieră.

Au fost distribuite peste 2000 de materiale de informare. Poliţiştii reamintesc câteva reguli minime care, respectate, vă pot feri de evenimente rutiere:

ATENTIE COPII  !

►Traversati strada numai pe marcajul pietonal (“ZEBRA “), prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare numai la culoarea verde a acestora;
►Inainte de a raversa prin aceste locuri, asigurati-va atent din ambele parti si convingeti-va ca in acel moment nu se apropie nici un autovehicul ;
►Traversarea nu se face in fuga, ci in pas vioi si perpendicular pe axa drumului;
►Pe drumurile publice situate in afara localitatilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se circula numai pe partea stanga si cat mai aproape de margine;
►Dupa coborarea din mijloacele de transport public nu traversati strada prin fata ori prin spatele acestora;traversarea se face numai dupa plecarea lor din statie, dar si atunci numai prin locurile rezervate trecerii;

Nu va deplasati cu rolele pe partea carosabila a drumurilor publice !

ATENTIE PARINTI  !

►Nu lasati copiii nesupravegheati in timpul folosirii locurilor de joaca, arterelor rutiere sau mijloacelor de transport in comun;
►Cele mai sigure locuri de joaca sunt cele pe unde nu circula masini, respective terenurile de sport, parcurile, curtea casei, a scolii si a gradinitei;
►In toate imprejurarile, stimati parinti, respectati regulile de circulatie pentru a fi un exemplu pozitiv pentru cei mici  !
ATENTIE BICICLISTI  !

►Conducerea bicicletelor pe drumurile publice este permisa numai persoanelor care au implinit varsta de 14 ani si cu respectarea prevederilor legale !
►Nu faceti slalom printre masini;

Evitati drumurile intens circulate;
Nu consumati bauturi alcoolice cand mergeti cu bicicleta;

►Conduceti bicicleta numai pe partea dreapta a drumului in directia de mers, cat mai aproape de marginea acestuia;
►Pentru a nu fi victimele accidentelor de circulatie , va rugam dragi copii, sa tineti seama de regulile de circulatie !
Foto

 

Publicitate

Publicitate
serjexim

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Minor din Botoşani, dispărut de trei luni

Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a minorului  VIRICIUC GABRIEL, de 15 de ani din  comuna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *