Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Gura Humorului: Un minor aflat pe bicicletă, accidentat ușor pentru că nu a respectat semnificația indicatorului „Obligatoriu la dreapta”.

La data de 25.07.2017, în jurul orei 17.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Preot Simion Cobilanschi din orașul Gura Humorului, un localnic de 30 de ani a intrat în coliziune laterală cu bicicleta condusă de un minor de 16 ani, din localitate, care a pătruns în intersecție fără să se asigure și a efectuat un viraj la stânga, nerespectând semnificația indicatorului „Obligatoriu la dreapta”.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că vinovați de producerea accidentului sunt atât conducătorului auto, care nu a acordat prioritate de dreapta, cât și biciclistului care nu a respectat semnificația indicatorului „Obligatoriu la dreapta”.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Hoț trimis 3 ani și 8 luni la pușcărie

Poliția Municipiului Rădăuți a primit spre executare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.