Home / Actualitate / În weekend poliţiştii au verificat aproape 600 de șoferi cu aparatul etilotest, s-au reţinut 14 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

În weekend poliţiştii au verificat aproape 600 de șoferi cu aparatul etilotest, s-au reţinut 14 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

În perioada 17.11. – 19.11.2017, Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au desfăşurat o acţiune în vederea identificării persoanelor care conduc vehicule sub influenţa băuturilor alcoolice punând în pericol siguranţa rutieră. Au fost testaţi cu aparatul etilotest 591 de şoferi, iar în cazurile în care alcoolemia a fost peste limita legală au fost întocmite dosare penale, fiind constatate 24 fapte penale, dintre care 11 fapte de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

De asemenea, s-au aplicat 231 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 92.000 lei. S-au reţinut 14 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. Prezentăm alăturat câteva cazuri în care poliţiştii au întocmit dosare penale şoferilor identificaţi băuţi la volan.

Ilișești

La data de 09.11.2017, ora 20:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Suceava au oprit pentru control pe DN17, în localitatea Ilișești, la intersecția cu DJ 178, autoturismul condus de către un bărbat, de 42 ani, din comuna Ilișești, care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Vicovu de Sus

La data de 18.11.2017, în jurul orei 10.00, o patrulă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe DJ 209G, din comuna Brodina, autoturismul condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Fălticeni

La data de 18.11.2017, ora 14.40, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, autoutilitara condusă de un localnic de 59 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Vatra Moldoviţei

La data de 19.11.2017, la ora 00.50, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe DJ 176, din comuna Vatra Moldoviţei, autoturismul condus de un tânăr de 23 de ani, din comuna Frumosu. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Fălticeni

La data de 19.11.2017, ora 02.40, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe strada Maior Ioan din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani, din municipiul Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la riscurile conducerii vehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi reamintesc că vor dispune măsurile legale ce se impun, inclusiv privative de libertate, faţă de cei care nesocotesc legislaţia rutieră şi pun în pericol viaţa participanţilor la trafic.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Campania „Școli în siguranță!” desfășurată de polițiștii din Gura Humorului

În perioada 12 – 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *