Home / Actualitate / Incendiu în Cornu Luncii. Anexe gospodărești distruse de flăcări.

Incendiu în Cornu Luncii. Anexe gospodărești distruse de flăcări.

Pagube mari pentru o familie din satul Cornu Luncii, după un incendiu produs în după-amiaza zilei de luni, 20 noiembrie.   Pompierii militari ai Detaşamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Cornu Luncii, Baia și Mălini, au intervenit cu șase autospeciale, o ambulanță SMURD și un buldoexcavator pentru stingerea incendiului.  La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la anexele gospodărești, cu pericol de propagare la două locuințe învecinate.

Timp de 3 ore pompierii s-au luptat să limiteze proporțiile dezastrului. Au ars un adăpost de animale pe 200 mp, două magazii pe o suprafață totală de 60 mp, circa 60 de metri cubi lemn de foc și pentru construcții și alte bunuri.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza scânteilor provenite de la un utilaj agricol, care au aprins furaje din apropierea adăpostului de animale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două case de locuit din apropiere.

Publicitate

Publicitate
mobilasecondhandsuceava

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Campania „Școli în siguranță!” desfășurată de polițiștii din Gura Humorului

În perioada 12 – 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *