Breaking News
Home / Actualitate / Inspectorii de Mediu au descins pe platforma de la Dorneşti unde două firme austriece exploatează material lemnos

Inspectorii de Mediu au descins pe platforma de la Dorneşti unde două firme austriece exploatează material lemnos

Un amplu control al inspectorilor Ministerului Mediului s-a derulat la Dorneşti, pe platforma industrială unde funcţionează cele două firme austriece care se ocupă cu exploatarea materialului lemnos.
Într-un comunicschweighofer-600x400at remis către Agerpres, reprezentanţii Ministerului Mediului au anunţat că echipe aparţinând instituţiei derulează o acțiune de control la compania Holzindustrie Schweighofer, mai precis la sediile din România. „Putem să confirmăm că echipele noastre de control se află în inspecție la sediile din România ale companiei Holzindustrie Schweighofer. Inițiativa a apărut pe fondul relatărilor apărute în ultima perioadă în presa de la noi, dar și în cea internațională. Rezultatele controlului vor fi comunicate în perioada următoare”, au scris ziarele centrale acum câteva zile.

Acțiunile de control vizează confirmarea sau infirmarea suspiciunilor legate de modul prin care grupul austriac ar accepta în cunoștință de cauză și ar recompensa printr-un sistem de bonificație lemnul tăiat ilegal din pădurile din România. DNA, sesizată despre neregulile de la Direcţia Silvică Suceava Între timp, totul a devenit mult mai complex, după ce şi Guvernul a anunţat că a efectuat o serie de controale la Romsilva şi a descoperit nereguli în ceea ce priveşte atribuirea contractelor de tăiere a pădurilor. Fruntaşi în aceste nereguli sunt reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava, motiv pentru care toate constatările au fost transmise către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În urma verificărilor efectuate de Corpul de control al premierului au fost constatate un număr de 52 posibile fapte de natură penală, se arată în documentul trimis DNA-ului. Acestea sunt următoarele:
1. Adoptarea, cu depăşirea competenţelor legale, de către Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, a unui regulament privind vânzarea masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate public a statului, administrat de către Romsilva;
2. Alocarea unor volume de masă lemnoasă către Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud, de la alte direcţii silvice, şi exploatarea acestora prin intermediul unor operatori economici;
3. Încălcarea, de către reprezentanţii Direcţiei Silvice Mehedinţi, a dispoziţiilor legale referitoare la componenţa şi întrunirea comisiilor de preselecţie/licitaţie;
4. Admiterea la licitaţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a unor operatori economici care au depus documentaţii de preselecţie incomplete sau neconforme cu prevederile caietelor de
sarcini;
5. Admiterea la licitaţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a unor operatori economici care nu au făcut dovada achitării garanţiei de contractare, anterior datei licitaţiei;
6. Admiterea la licitaţii a unor operatori economici care nu au prezentat atestatul de exploatare;
7. Admiterea la licitaţii a unor societăţi care aveau datorii la bugetul consolidat al statului;
8. Admiterea la licitaţii a unor societăţi care aveau datorii către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva sau către unităţile acesteia;

9. Întocmirea incorectă sau incompletă a unor procese verbale ale şedinţelor de preselecţie sau licitaţii;
10. Deficienţe în legătură cu aplicarea normelor legale referitoare la cazierul tehnic de exploatare;
11. Admiterea la licitaţii sau negocieri a operatorilor economici care nu au ataşat la cecerile de înscriere şi cazierele tehnice de exploatare, completate la zi;
12. Vânzarea, de către reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava, cu încălcarea dispoziţiilor legale, prin negociere, a partizilor de masă lemnoasă care au făcut obiectele unor contracte de vânzare-cumpărare „reziliate”, fără a fi supuse unor noi proceduri de licitaţie;
13. Neperceperea de penalităţi pentru exploatarea masei lemnoase în afara termenelor prevăzute în autorizaţia de exploatare sau ca urmare a ridicării cu întârziere a autorizaţiilor de exploatare, având drept consecinţă păgubirea bugetului Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva;
14. Neefectuarea de controale privind respectarea regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase de către repezentanţii ocoalelor silvice din cadrul Direcţiei Silvice Mehedinţi;
15. Exploatarea masei lemnoase cu încălcarea normelor privind prelungirea duratelor de exploatare a parchetelor sau în afara termenelor prevăzute în autorizaţiile de exploatare, în cadrul ocoalelor silvice din subordinea Direcţiei Silvice Mehedinţi;
16. Nereguli constatate la Direcţia Silvică Maramureş în legătură cu derularea unor contracte de vânzare- cumpărare pe termen
lung a masei lemnoase.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Atenţie șoferi, nu consumaţi alcool şi vă urcaţi la volan! Șapte dosare penale întocmite de polițiști pentru șoferi prinși băuți la volan. Vezi unde s-a întâmplat!

Şi în acest week-end poliţiştii au acţionat pe drumurile publice pentru identificarea celor care pun …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *