Home / Noutati / Mașina de spălat rufe – criterii principale de selecție

Mașina de spălat rufe – criterii principale de selecție

Vorbim despre un electrocasnic ce nu mai poate lipsi din nicio locuință în zilele noastre. Mașina de spălat rufe se numără printre cele mai importante achiziții, indiferent dacă este vorba de o nouă chirie, de o locuință renovată sau de înlocuirea unei mașini de spălat vechi.

Alegerea poate fi însă una destul de dificilă. Cum nu este vorba de un produs cumpărat frecvent, există câteva lucruri ce trebuie bine cântărite înainte de a se lua decizia de achiziție. Să vedem care sunt cele mai importante aspecte de avut în vedere, conforme cu recomandări ale profesioniștilor în domeniu – reprezentanții magazinului online www.demax.ro.

Brand-ul – cât este de important?

Există o concepție conform căreia unele produse au un preț nejustificat de ridicat, doar pentru faptul că sunt comercializate sub un brand anume. În cazul mașinilor de spălat rufe această regulă nu se aplică însă.

Dacă a alege un producător mai puțin cunoscut poate fi uneori o greșeală, puțini sunt cei care regretă atunci când cumpără un produs din gama de masini de spalat rufe Beko, LG, Whirlpool, Indesit, Zanussi, Arctic sau de la alte brand-uri recunoscute pentru calitatea produselor oferite.

Eficiența energetică – pentru un consum cât mai scăzut

Fiecare dintre noi își dorește eficiență din punct de vedere al consumului de resurse, indiferent de tipul de electrocasnic achiziționat. Mașinile de spălat rufe nu fac excepție de la această regulă, drept pentru care selecția trebuie făcută ținând cont și de clasa energetică din care fac parte.

Principiul este destul de simplu: cu cât mai multe simboluri „+” sunt adăugate la clasa energetică, cu atât mai puține resurse va consuma aceasta pentru spălare. Modelele recomandate de reprezentanții Demax sunt cele de clasă A+, A++ sau A+++. Deși există diferențe sesizabile din punct de vedere al prețului, cumpărătorii pot face și un calcul pe loc. Economia suplimentară de energie și apă la un model A++ față de unul A+ poate fi calculată prin compararea diferențelor la consumul afișat în fișele tehnice. De regulă, acest consum este trecut sub forma KWh/ciclu sau KWh/an, ceea ce ajută cumpărătorul să își cântărească foarte bine opțiunile.

Capacitatea de încărcare – un detaliu important

Decizia va fi luată în acest caz în funcție de propriile nevoi ale cumpărătorului. O mașină de spălat cu capacitate de încărcare mai mare (7 kg sau mai mult) poate fi potrivită spre exemplu pentru familii mai numeroase sau pentru persoane care spală rufe frecvent.

O capacitate mai mare de încărcare înseamnă și o spălare mai eficientă, întrucât rufele nu vor sta atât de îngrămădite în cuvă. În plus, vor putea fi spălate și lucruri mai voluminoase, fără probleme. Fiecare ar trebui să aleagă soluția care i se potrivește cel mai bine, ținând cont de nevoile proprii.

Nivelul de zgomot emis și viteza de centrifugare sunt alte două aspecte de avut în vedere la alegerea unei mașini de spălat. Cu siguranță nimeni nu își dorește o mașină de spălat zgomotoasă, mai ales dacă spălarea rufelor se face de regulă noaptea. Viteza de centrifugare contează, de asemenea, întrucât cu cât aceasta este mai mare, cu atât și rufele vor fi mai uscate după încheierea ciclului de spălare.

Programele de spălare pot să prezinte, de asemenea, interes, la fel ca și tehnologiile înglobate în aceste electrocasnice care nu pot să lipsească din nicio locuință. Având în minte aspectele enumerate mai sus, cu siguranță oricine va putea face o alegere potrivită. Pentru o gamă diversificată de mașini de spălat (dar și alte electronice și electrocasnice), doritorii pot accesa site-ul www.demax.ro.

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Accident rutier provocat de o tânără de 20 de ani

La 22.02.2018, ora 16.40, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Grănicești, sat Slobozia, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *