Home / Actualitate / Material lemnos transportat fără documente, confiscat de poliţişti

Material lemnos transportat fără documente, confiscat de poliţişti

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la respectarea legalităţii transportului de material lemnos, având în vedere faptul că în această perioadă se intensifică activităţile de transport şi comercializare a lemnului în perspectiva apropierii sezonului rece.

La 06.10.2017, ora 04.40, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DN 2H, din comuna Vicovu de Jos, autoutilitara condusă de un tânăr de 20 de ani, din comuna Putna, care transporta material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deține documente legale de proveniență și transport a materialului lemnos, motiv pentru care, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 1,86 m.c. lemn de foc de esență fag.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 214 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolul Silvic Putna.

Frătăuții Noi

 La 07.10.2017, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a surprins în flagrant, în zona podului ce delimitează comuna Frătăuții Noi, de comuna Frătăuții Vechi, în suprafața împădurită din lunca râului Suceava, doi tineri de 20 și 22 de ani, ambii din comuna Frătăuții Noi, în timp ce intenționau să încarce și să transporte cu un atelaj hipo, 18 arbori de grosimi mici, din specia arin. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 06.10.2017, cei doi tineri au scos din rădăcini, cei 18 arbori, pe care intenționau să-i transporte a doua zi la domiciliile lor, cu un atelaj hipo împrumutat de la un localnic.

În cauză, s-a solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Marginea, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că,  cei doi au sustras cantitatea de 1,10 m.c. lemn, din specia arin.

Cei doi tineri au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 lei fiecare pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 521 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolul Silvic Marginea.

Mălini

La 07.10.2017, ora 11.30, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au depistat pe D.J. 209 B , pe raza localității Mălini, o autoutilitară ce transporta material lemnos, sortimentul lemn rotund specia fag.

La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat de 32 ani, localnic, care a prezentat pentru control avizul de însoțire  pentru cantitatea de 6,83 m.c. lemn rotund specia paltin, însă în urma verificării materialului lemnos transportat s-a constatat că acesta avea încărcat în autoutilitară material lemnos specia fag. Urmare a celor constatate s-a solicitat susnumitului să însoțească echipajul la sediul O.S. Mălini în vederea inventarierii materialului lemnos și dispunerea măsurilor în cauză.

În urma inventarierii materialului lemnos transportat a rezultat cantitatea de 10,750 m.c. lemn rotund specia fag.

În cauză s-a procedat la confiscarea cantităţii materialului lemnos, în valoare de aprox. 2.500 lei pentru încălcarea  prevederilor art. 19, alin.1, din Lg. 171/2010, care a fost predată în custodie O.S. Mălini, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin.1 lit. i, din Lg. 171/2010-respectiv „transportul de materiale lemnoase în mod repetat în baza aceluiași aviz de însoțire a materialelor lemnoase”.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Minor din Botoşani, dispărut de trei luni

Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a minorului  VIRICIUC GABRIEL, de 15 de ani din  comuna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *