Home / Actualitate / Materiale pirotehnice confiscate de polițiști în urma acțiunii „Foc de artificii!”

Materiale pirotehnice confiscate de polițiști în urma acțiunii „Foc de artificii!”

Poliţiştii desfăşoară acţiunea  „Foc de artificii”,  în vederea prevenirii  producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice sau de altă natură (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) şi prevenirii, identificării şi sancţionării faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul articolelor pirotehnice.

Zilnic sunt efectuate controale şi verificări la unităţi economice dar şi în zone pretabile pentru comercializarea unor astfel de produse în vederea identificării celor care încalcă prevederile legale.

Astfel, la data de 12.12.2017, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Suceava,  au  efectuat  un control în Centrul Comercial  Bazar din municipiul Suceava pe linia respectării Legii nr.126/1995R privind operaţiunile cu articole pirotehnice, ocazie cu care, l-au identificat  pe un bărbat de 33 de ani, din municipiul Suceava, care oferea spre vânzare 9.314 bucăţi de petarde şi 23 de baterii tip artificii, în greutate totală  de aproximativ 100 kg, fără autorizație și fără să deține documente.

Totodată, polițiștii au identificat ascunse alte 2.192 bucăţi de petarde şi 7 baterii  tip artificii.  

Întreaga cantitate de articole pirotehnice, respectiv 11.506 bucăţi  de petarde şi 30 de baterii  de artificii, în valoare de circa 5.000 lei, a fost ridicată  în vederea continuării  cercetărilor.

În cauză s-a  întocmit  dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii  de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, ce va fi soluționat procedural.

În perioada sărbătorilor de iarnă  2017/2018,  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava , prin  structura specializată  Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, organizează acţiuni zilnice de control în vederea identificării şi sancţionării agenţilor economici  dar şi a persoanelor fizice care încalcă legea comercializând fără drept către populaţie articole pirotehnice interzise.

Conform art. 37 din Legea 126/1995 republicata, „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an”.

Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice    au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, după caz”.

Persoanele fizice nu au dreptul sa deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice, sub sancţiunea răspunderii penale, daca nu fac dovada calităţii de artificier sau pirotehnician  autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale, cu excepţia articolelor  pirotehnice din categoria 1 si P1 , ce pot fi deţinute si utilizate de persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani.

În vederea prevenirii producerii unor evenimente negative, a  sancţionării persoanelor care în scopul obţinerii  unor venituri  facile prin care se eludează  legea pun în pericol sănătatea şi integritatea corporală a copiilor noştri,  poliţia suceveană doreşte  implicarea activă a tuturor cetăţenilor şi sesizarea  organelor de poliţie a faptelor ce pot constitui  ilegalităţi la regimul  articolelor pirotehnice.

Galerie foto

 

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Doi bărbați din Dumbrăveni încarcerați în arestul IPJ Suceava după ce au furat 100 de lei din buzunarul unui localnic

La 18.01.2018, în urma continuării cercetărilor în cauza privind tâlhăria comisă la data de 15.01.2018, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *