Home / Actualitate / Mitropolitul Petru Movilă

Mitropolitul Petru Movilă

Articol de: D. Hrenciuc

Un capitol important în contextul relaţiilor româno-ucrainene-polone medievale îl reprezintă familia Movileştilor, renumită prin contribuţia la istoria politică, culturală a Moldovei (României), Poloniei şi Ucrainei, reprezentanţii săi (Ieremia, Simeon şi Petru Movilă) având un rol important în strângerea legăturilor reciproce dintre cele trei state. Dacă Ieremia și Simion Movilă s-au regăsit pe tronurile Țării Moldovei și al Țării Românești în vremurile complexe de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVIII-lea, în schimb, Petru Movilă reprezintă una dintre cele mai emblemative figuri ale Ortodoxiei. Unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai Ortodoxiei este Petru Movilă, ajuns mitropolit al Kiev-ului, având o contribuţie extraordinară în domeniul spiritualităţii creştin-ortodoxe.

Petru Movilă
Petru Movilă

Petru Movilă s-a născut în Suceava în 1596 ca fiu al domnitorului Simion Movilă şi al soţiei acestuia Melania-Marghita Movilă. Simion Movilă a fost pentru scurte perioade domn al Ţării Româneşti şi al Ţării Moldovei.

În 1600 a fost nevoit să plece în pribegie în Polonia, aici stabilindu-se definitiv. A studiat la Colegiul „Frăţiei Ortodoxe” din Lvov unde a învăţat limbile slavă, greacă, latină precum şi gramatica, poetica, retorica, dialectica şi teologie. A fost «tuns» ulterior, călugăr la mănăstirea Lavra Pecerska din Kiew , ajungând egumen şi mai apoi, arhimandrit al acesteia. Întrucât Ucraina se afla sub ocupaţia polonezilor, situaţia ortodoxiei nu era una dintre cele mai strălucite. Petru Movilă a reuşit – grupând în jurul lui un număr de nobili ortodocşi şi protestanţi – să se implice cu succes în alegerea lui Vladislav Jagełło drept rege al Poloniei. Implicarea sa a adus o serie de avantaje pentru Biserica Ortodoxă, precum libertatea de cult în toată Polonia, posibilitatea de a avea biserici, spitale, retrocedarea către bisericile ortodocse din Kiew a bunurilor confiscate de către polonezi ş.a. În 1633 Petru Movilă a fost ales „arhiepiscop şi mitropolit al Kiewului, al Galiţiei şi al întregii Rusii”.

Lavra Pecerska din Kiew
Lavra Pecerska din Kiew
NaUKMA
NaUKMA

Alegerea sa fost deopotrivă recunoscută de către regele Wladislaw Jagełło şi Chiril Lucas, patriarhul Constantinopolului. Petru Movilă a înfiinţat la Kiew o Academie (figura 3) la care au predat profesori renumiţi după o programă alcătuită după modelul european, înfiinţând numeroase tipografii, unde au fost editate numeroase cărţi de învăţătură ortodoxă. Mărturisirea de credință ortodoxă a catoliceștii și apostoleștii Biserici ortodoxe a răsăritului, reprezintă cea mai importantă carte de doctrină ortodoxă scrisă de către Petru Movilă, cu un impact deosebit în întreaga spiritualitate creştină. Opera sa a fost analizată şi tradusă din limba latină în limba greacă de către Sinodul de la Iaşi (15 septembrie 1642 – 27 octombrie 1642) timp de 43 de zile. La Iaşi, în vremea domnitorului Vasile Lupu, s-au întâlnit pentru prima dată reprezentanţii celor trei ramuri ale ortodoxiei (slavă, română şi greacă). Unii dintre reprezentanții de seamă al Ortodoxiei precum Vasili Krivoșein, George Florovski sau Christos Yannaras remarcă anumite nuanțe de factură latinizantă în scrierile lui Petru Movilă, inclusive un anume stil scolastic de expunere a lucrurilor mai puțin adecvat regulilor ortodoxe, însă trebuie neapărat precizat faptul că fondul textelor sale, a fost și a rămas, totuși, unul profund ortodox. Inițiativa sa de înființare a unei Academii Ortodoxe la Kiev a corespuns proiecției sale spirituale de a forma elite teologice comparabile celor promovate din interiorul comunităților spirituale protestante și catolice. Fără a dezvolta acest subiect, analizat în paginile unei vaste bibliografii din România, Polonia, Ucraina şi Republica Moldova, vom stabili că rolul mitropolitului Petru Movilă în consolidarea ortodoxiei este unul deosebit.

Mitropolitu Petru Movilă și-a adus – prin scrierile și învățăturile sale – un aport deosebit la cunoașterea și promovarea Ortodoxiei în fața unei presiuni crescânde manifestate de către misiunile protestante și romano-catolice ale timpului. Petru Movilă a fost – și rămâne ca atare în istoria Ortodoxiei – un apărător al credinței în fața ofensivei uniate. Prăznuirea  lui Petru Movilă se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie și pe 1 ianuarie în Biserica Ucrainei, unde el mai este pomenit și pe 6 octombrie, alături de ceilalți sfinți mitropoliți ai Kievului.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Autoutilitară cuprinsă de flăcări, în Rădăuți

Joi seara, 23 noiembrie, în jurul orei 19:30, Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți au intervenit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *