Breaking News
Home / Istoria localitatilor / Noi vrem pământ!

Noi vrem pământ!

Strigătul țăranilor din 1907 s-a auzit şi la Salcea

În urmă cu mai bine de o sută de ani, nordul Moldovei era cuprins de flacăra unei puternice răscoale ţărăneşti. De vâlvătaia evenimentelor din primăvara anului 1907 nu au scăpat nici o serie de sate ale judeţului Suceava. Printre acestea se numără Hancea, Băneşti, Fântânele, Adâncata, Siminicea sau Salcea. În monografia de acum a oraşului Salcea, autorii Aurel Stanciu şi Ion Drăguşanul dedică o parte importantă acestui eveniment care a marcat începutul secolului XX. Potrivit datelor istorice, Răscoala a izbucnit la Salcea pe data de 6 martie 1907, când ţăranii au intrat în Burdujeni şi au devastat târgul, prezenţa celor 100 de soldaţi care păzeau gara fiind total insuficientă. Iată cum descrie istoricul evreu Mihail Roller derularea evenimentelor de acum 100 şi ceva de ani: „La 6 martie, un număr de 300-400 locuitori din comuna Siminicea, agitaţi de preotul Gabriel Neagu, Salcea, sub conducerea primarului Domete Luca, şi Burdujeni, uniţi cu cei din Adâncata, au început a devasta în Târgu Burdujeni, insuficient apărat de cei o sută de soldaţi din Regimentul 15 Războieni, însărcinaţi mai ales cu paza localurilor publice şi a gării. Cu toate întăririle armate aduse de la Botoşani, acţiunile ţăranilor au continuat. Principala revendicare a ţăranilor era obţinerea pământului necesar pentru muncă. Concomitent, ţăranii îşi îndr12eptau mânia şi împotriva negustorilor şi cămătarilor din Burdujeni, spoliatorii nemiloşi ai ţăranilor. Mulţi dintre aceşti negustori parazitau pe terenul relaţiilor dintre marii proprietari şi ţărani, le speculau nevoile, căutau să intre în graţiile arendaşilor spre a participa, prin intermediul comerţului şi a cametei, la stoarcerea ţărănimii”. Nebunia a continuat vreme de două săptămâni, când Salcea şi Dumbrăveni sunt vizitate de prefectul de atunci, Văsescu. În arhive se arată că la locuinţa boierului Alexandru Cantacuzino Paşcanu de la Salcea distrugerile au fost însemnate, neputând fi salvate decât grajdurile şi dependinţele. „În timpul anchetei, un locuitor (Gheorghe Todiraş din Plopeni) a încercat să lovească cu cuţitul pe un soldat. Acesta a tras un foc, locuitorul a fost rănit uşor şi condus la spitalul din Burdu jeni”, se mai menţionează în documentele care fac referire la Răscoala din 1907. Răzmeriţa de la Salcea s-a soldat cu 40 de arestări, printre cei care au fost traşi la răspundere fiind şi Teodor Rotaru, învăţător în Plopeni, acuzat de instigare la revoltă.

CASTELUL DIN SALCEA, DISTRUS DE TARANI

Un episod interesant al evenimentelor de la începutul secolului XX este legat de castelul din Salcea, scriitorul fălticenean Artur Gorovei zugrăveşte o imagine apocaliptică. Iar aceste descrieri de la Salcea vin la 4 ani de la Răscoala din 1907. „Dacă mergi noaptea cu trenul, între Vereşti şi Burdujeni, şi te uiţi pe fereastra vagonului, zăreşti la o oarecare depărtare nişte globuri mari de lumină electrică, asemenea unor stele care sclipesc deasupra unui pustiu. Acolo este Salcea, moşie pe care s-a făcut cea mai frumoasă gospodărie din ţara noastră şi s-ar face ţi astăzi, dacă n-ar fi intervenit rătăcirea din anul sângeros 1907. (…) Cine vrea să-şi facă o palidă idee despre ceea ce au fost răscoalele de la 1907 să poftească la Salcea, unde li se păstrează urmele cu multă sfinţenie. Te cuprinde groaza când intri în interiorul acestei locuinţi cochete, ale cărei uşi şi fereşti sunt înlocuite prind scânduri bătute în cuie. Năvălirile barbarilor nu puteau să facă dezastre şi mai grozave. Nu a rămas nimic nesfărâmat. Uşi, fereşti, mobile, totul a fost prefăcut în bucăţi. Sobele de teracotă au fost dărâmate, caloriferele scoase din păreţi, sârmele de la conducta electrică au fost smulse şi rupte, cărţile din bibliotecă sfâşiate foaie cu foaie, şi toate acestea – lemnăria, teracotă, ferărie, sârmă, hârtie – toate zac împrăştiate pe parchet – singurul lucru de preţ care a rămas nevătămat, şi asta pentru că ţăranii nu i-au cunoscut valoarea. Ca să poţi înainta în odăi, trebuie să încaleci peste toate aceste sfărâmături, care stau de patru ani neclintite, ca şi în ziua nenorocită când poporul cel mai blând din lume a dat dovada unei sălbăticii de care nimeni nu l-a bănuit”, se arată în cartea „Pe urmele răscoalelor” a lui Artur Gorovei. Tot în aceeaşi carte este descrisă şi o parte a evenimentelor de la Salcea din acel an fatidic 1907. „Se ştia mai de înainte că se va întâmpla ceva; şi în zorii unei zile a năvălit puhoiul. Vitele au fost scoase din grajduri şi lăsate slobode; trăsurilor li s-a dat drumul din deal înspre iaz; hamurile au fost tăiate în bucăţi; apoi au început operaţia în casă. Până şi unii dintre servitorii vechi ai proprietarului s-au dedat la acte de vandalism. Se spune că un bucătar lovea cu toporul în maşina din bucătărie şi răcnea: <Douăzeci de ani m-am ars eu la maşina asta!>. Măcar pe bucătarul acesta nu l-a mânat la răscoală dragostea de pământ şi lipsa lui. Câţiva dintre răsculaţi ajunseseră în turnul palatului cu gândul să înceapă a-l dărâma din vârf, când au văzut venind armata. În câteva minute au dispărut cu toţii, lăsând în urma lor numai ruine. În locul răsculaţilor au venit soldaţii şi ce a mai rămas nesfărâmat de răsculaţi a fost cucerit de soldaţi, care aveau sacii plini de trofeie”, mai povesteşte Artur Gorovei.

ȘCOALA DIN SALCEA, ÎNFIINȚATĂ ACUM UN SECOL ȘI JUMĂTATE

Salcea şi satele care au intrat în componenţa comunei până la transformarea ei în oraş, în 2004, anume Plopeni, Mereni, Prelipca şi Văratec, nu au însemnat de-a lungul istoriei doar revolte şi probleme sociale. Şcoala a fost în prim-plan, iar documentele consemnează că la Salcea s-a înfiinţat una din primele patru şcoli săteşti din judeţul Botoşani (Salcea a aparţinut multă vreme de judeţul Botoşani). Se întâmpla pe 22 mai 1857, exact a doua zi după marea sărbătoare a Sfinţilor Constantin şi Elena. Cel care a pus bazele acestei şcoli a fost cărturarul   bănăţean Damaschin Bojincă, unul dintre apropiaţii lui Avram Iancu, retras în Moldova după Revoluţia de la 1848. În baza Legii asupra instrucţiunii, promulgată în 1864 îşi deschide porţile şcoala din Salcea. Evenimentul de importanţă majoră pentru comunitate s-a petrecut pe 10 martie 1865, un rol esenţial revenindu-i primarului de atunci, Simion Stanciu, care a fost şi primul deputat ţăran din judeţul Botoşani. Dacă acum şcolile sunt racordate la internet, au toalete moderne şi alte facilităţi, condiţiile de acum 150 de ani erau cu totul diferite. În monografia comunei se arată că „şcoala avea două camere mărişoare, o tindă şi o cămăruţă în capătul tinzii. Era acoperită cu paie, avea ferestre mici, iar camerele erau unse cu lut, inclusiv pe podea. Până atunci, în acea casă funcţionase crâşma boierească, dar crâşma se mutase la <şcoală>, iar casa rămăsese în paragină. Reparată, dotată cu uşi şi ferestre noi, cu mobilier şi cu câteva furci de paie care să umple golurile din acoperiş, şcoala a fost deschisă printr-o sfeştanie de bun început, în 10 martie 1865”. Materiile de acum 150 de ani seamănă şi ele parţial cu ceea ce se predă azi în şcoala de la Salcea. De exemplu, elevii de atunci studiau cetirea şi scrierea, catehismul, noţiuni de higienă, sistema legală a măsurilor şi greutăţilor, noţiuni de gramatică, noţiuni de geografie, noţiuni de istoria ţării sau noţiuni de drept administrativ a ţării.

ACADEMICIANUL CARE A CRECUT LA PLOPENI

Din satele fostei comune Salcea s-au ridicat oameni importanţi. Unul dintre aceştia este acade
micianul Cristofor I. Simionescu. Născut pe 17 iulie 1920 la Dumbrăveni, Cristofor Simionescu este fiul unui fost învăţător din Plopeni, Ion Simionescu. A copilărit în Mereni şi Plopeni pentru a pleca mai apoi spre lumea ştiinţifică internaţională din domeniul chimiei. Şi-a început ascensiunea încă de la vârsta de 28 de ani, după ce în 1948 şi-a susţinut teza „Contribuţii la cunoaşterea uleiurilor vegetale indigene”, cu care a obţinut titlul de doctor inginer în ştiinţe chimice. A ocupat diferite funcţii în sistemul superior de învăţământ din România, printre care cea de rector timp de 23 de ani al Institutului Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi, dar şi  director, între 1970-2000, al Institutului de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” Iaşi. A elaborat nenumărate teorii şi a efectuat studii în mai multe domenii, munca sa fiind recunoscută la nivel internaţional. Activitatea sa a fost răsplătită cu Medalia de Aur a Societăţii Americane de Chimie, în 1976, dar şi cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de mare ofiţer, în 2000. Astăzi, Şcoala Gimnazială din Plopeni a primit numele academicianului Cristofor I. Simionescu. Un alt nume important pe care l-a dat fosta comună Salcea este cel al lui Mandache Leocov, născut în 1928 la Prelipca. Acesta a rămas mai mult în memoria ieşenilor, unde a fost director al Grădinii Botanice din Iaşi între anii 1973-1990. De asemenea, a fost profesor în cadrul Facultăţii de Biologie-Geografie, Leocov şi a influenţat proiecte majore de amenajare peisagistică şi de infrastructură urbană, precum regularizarea râului Bahlui, păstrarea aliniamentelor originale de arbori în cartierul Copou, sau a doua tratare cu succes a Teiului lui Eminescu. După Revoluţie a devenit foarte cunoscut prin faptul că l-a criticat dur pe actualul primar din Iaşi, Gheorghe Nechita, în special pentru tăierea teilor din acest oraş.

CUM AU APĂRUT SALCEA, PLOPENI, MERENI, PRELIPCA ȘI VĂRATEC

În componenţa actualului oraş Salcea intră cinci unităţi distincte. Este vorba de Salcea, centrul administrativ, şi cele patru sate care intrau în componenţa fostei comune, respectiv Plopeni, Mereni, Prelipca şi Văratec. Dintre acestea, cea mai veche este aşezare este Mereni. Potrivit legendei, satul a fost înfiinţat după bătălia lui Ştefan cel Mare de la Codrul Cozminului, în octombrie 1497. În acel an, marele domnitor i-a dăruit lui Ion Mireanu, unul dintre cei mai curajoşi ostaşi ai săi, livada şi heleşteul domnesc din zona pâraielor Şfarag şi Mereni. Ulterior, apar şi şi documente, cum ar fi cel din 21 aprilie 1620 când domnitorul Ilieş Voievod dăruieşte siliştea Mereni mănăstirii Pantocrator. Plopeni apare în primele documente din 7 iulie 1646, într-un act semnat de Vasile Voievod, în timp ce primele atestări despre Salcea datează din 29 august 1626, când Miron Barnovschi Movilă dăruieşte satul şi moşia Salcea mănăstirii Dragomirna. Celelalte două sate, Văratec şi Prelipca par ceva mai noi. Astfel, istoria satului Prelipca se leagă de ocuparea Bucovinei de către trupele austriece, la 1777, când obştenii popii Andrei de la Udeşti au refuzat să depună jurământul de credinţă şi au trecut apa Sucevei stabilindu-se pe malul stâng al râului. Văratecul este legat documentar de ridicarea unei biserici în 1795-1797 de către preotul Pavel. Primarul Ilie Lungu spune că valorile pe care le-au dat comunităţile din Salcea, Mereni, Plopeni, Prelipca şi Văratec sunt incontestabile, iar menirea celor de astăzi este aceea de a continua pe acelaşi drum astfel încât generaţiile următoare să poată completă pagini importante ale istoriei locurilor din vecinătatea municipiului Suceava.

Publicat de: infosuceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *