Home / Actualitate / O femeie din Vatra Dornei accidentată chiar pe trecerea de pietoni.

O femeie din Vatra Dornei accidentată chiar pe trecerea de pietoni.

La data de 16.11.2017, ora 17.22, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112”  despre faptul că, pe strada Unirii din localitate, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.  

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoutilitara pe str. Unirii,  din municipiul Vatra Dornei, pe fondul neatenţiei, un localnic de 45 de ani, a accidentat o femeie de 61 de ani din localitate, angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni.

Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să rămână internată.   

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate
transportinternsiinternational

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Campania „Școli în siguranță!” desfășurată de polițiștii din Gura Humorului

În perioada 12 – 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *