Home / Actualitate / Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiști în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

Peste 100 de sancțiuni aplicate de polițiști în cadrul unei acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

Prevenirea infracţiunilor la regimul silvic constituie o prioritate pentru poliţiştii suceveni, periodic fiind organizate acţiuni de control în teren, atât în fondul forestier, la societăţile de prelucrare dar şi pe drumurile publice, pe rutele de transport a materialului lemnos.

În perioada 02.02.-09.02.2018, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava împreună cu reprezentații Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat o acțiune în sistem integrat pe raza județului pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

  • În cadrul acţiunii au fost executate 48 de controale;
  • Au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.726 lei;
  • De asemenea, au fost confiscaţi 97,77 m.c material lemnos în valoare de 42.016 lei.

Exemple:
La 02.02.2018, ora 04.53, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, au oprit pentru control pe DN 176, din comuna Vama, autoutilitara cu semiremorcă condusă de un localnic de 57 de ani, care transporta în semiremorcă cherestea de esență răşinoase, fără a poseda aviz de însoţire a materialului lemnos.

În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar ca măsură complementară, confiscarea cantităţii de 50,12 m.c. cherestea de esență răşinoase în valoare de 30.000 lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Vama şi indisponibilizarea la sediul poliției a ansamblului auto în valoare de aproximativ 30.000 de euro. Totodată, pentru lipsa I.T.P., conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr.195/2002, fiindu-i reţinut certificatul de înmatriculare al semiremorcii.

La 02.02.2018, ora 06.22, pe aceiaşi arteră rutieră, respectiv DN 176, din comuna Vama, echipa mixtă a oprit pentru control autoutilitara condusă de angajatul unei societăți comerciale din comuna Moldoviţa, care transporta cantitatea de 41,41 m.c. lemn rotund de esență răşinoase, conform avizelor secundare de însoţire prezentate și emise la data de 02.02.2018. Întrucât, s-au constatat neconcordanţe între datele înscrise în avizele de însoţire şi materialul lemnos transportat, ansamblul auto a fost condus la sediul depozitului Dragoşa al Ocolului Silvic Vama, unde, în urma inventarierii, specialiștii silvici au constatat faptul că, bărbatul transporta în plus, cantitatea de 11,95 m.c lemn, decât cea prevăzută în documente. În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a societății cu amendă în cuantum de 6.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantităţii de 11,95 m.c. lemn rotund răşinoase în valoare de 3.000 lei, ce a fost predată în custodie Ocolului Silvic Vama.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Publicitate
statie-peco-vicovu-de-sus-euro-tehnic

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Peste 190 de sancţiuni contravenţionale aplicate de polițiștii suceveni în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță a pietonilor

Indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă cauze principale generatoare de accidente rutiere …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *