Home / Actualitate / Șapte cetățeni irakieni, solicitanți de azil în România, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Șapte cetățeni irakieni, solicitanți de azil în România, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 20.30, pe timpul unei acțiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei – I.T.P.F. Sighetu Marmației au oprit pentru control, pe comunicația Urziceni Pădure-Urziceni, un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Germania.

La volanul autovehiculului se afla Vasile D., cu dublă cetățenie – română și moldovenească, în vârstă de 27 de ani.

Deoarece tânărul nu își justifica prezența în zona de frontieră, oamenii legii au extins verificările, ocazie cu care au depistat, în apropierea locului unde a fost oprită maşina, un grup de șapte persoane (patru adulți și trei minori), care fuseseră transportaţi până în apropierea frontierei de șoferul autoturismului.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, patru adulți, cu vârste cuprinse între 20 şi 47 de ani și trei minori, în vârstă de 5, 8, respectiv 13 ani, toți solicitanţi de azil. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

Cetăţenii irakieni sunt cercetați de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, Vasile D. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.

Publicitate

Publicitate
transportinternsiinternational

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Campania „Școli în siguranță!” desfășurată de polițiștii din Gura Humorului

În perioada 12 – 13 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului şi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *