Școala de vară VII: „Mâini dibace, minți agere” – ediția a II-a, la final

În cadrul proiectului „Mâini dibace, minți agere” ediția a II-a, după patru săptămâni de muncă intensă, a sosit vremea culegerii roadelor. Obiectele realizate de cei peste 70 de copii participanți la activități pot fi admirate la expoziția-concurs ce va fi deschisă duminică 14 august 2016 între orele 8 – 13 și 18 – 20 și luni 15 august 2016 între orele 8 – 12, în anexa Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din Burdujeni – Suceava, Str. Mircea Damaschin nr. 2A. Este și locul în care s-au desfășurat majoritatea activităților de la secțiunea „Ne jucăm și învățăm” precum și atelierele de pictură bizantină, sculptură în lemn, cusături tradiționale.
Amintim că Proiectul a fost organizat de Asociaţia „MEREU TINERI” în colaborare cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Suceava și a fost realizat cu sprijinul Municipiului Suceava și al Consiliului Local al Municipiului Suceava. Am avut ca parteneri câteva instituții de învățământ: Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, dar și Biblioteca Bucovinei ”I. G. Sbiera” și Real Hypermarket Suceava.

Proiectul s-a desfășurat în perioada 18 iul. – 15 aug. 2016. Au fost patru săptămâni foarte solicitante pentru noi, organizatorii, dar și pentru copiii participanți. Și cu toate acestea, interesul copiilor a depășit așteptările noastre. Ne-am bucurat nespus de obiectele realizate: icoane bizantine, casete și cutii de creioane din lemn, ornamentate prin sculptură, cusături tradiționale, cruciulițe, brelocuri și brățări împletite. Copiii au învățat tehnici noi de lucru cu hârtia: quilling și origami și au personalizat multe lucruri utilizând tehnica șervețelului. Lucrările lor au putut fi admirate în diferite etape de lucru la magazinul Real în câteva activități demonstrative. Dincolo de șansa câștigării unui premiu, toți participanții, deopotrivă, coordonatori și cursanți, suntem niște câștigători. Ne-a îmbogățit experiența întâlnirii. Și până la urmă, Școala de vară a fost pretextul acestor întâlniri…

Să ne ajute Dumnezeu la mai multe pretexte…

Ramona Husarciuc

Programul detaliat al activităților noastre poate fi consultat pe blogul Asociației Mereu Tineri: http://asociatiamereutineri.blogspot.ro

Foto

 

Publicitate
Tim Group

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.