Home / Actualitate / Şoferi identificaţi băuţi la volan. Toți s-au ales cu dosare penale
Conducători auto cu alcool pur în aerul expirat opriți de către poliție

Şoferi identificaţi băuţi la volan. Toți s-au ales cu dosare penale

La data de 06.01.2018, ora 0140, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, Compartimentul Rutier, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control trafic în cadrul unei acţiuni pe linie de alcool a oprit pe strada Negreşti din municipiu, autoturismul condus de un bărbat de 28 ani din Vatra Dornei, acesta posedând permis de conducere provizoriu emis de autorităţile din Marea Britanie fără drept de circulaţie pe teritoriul României, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,30 mg-l alcool pur în aerul expirat. Autoturismul i-a fost încredinţat spre a fi condus de către un tânăr de 25 ani din aceeași localitate, deşi acesta cunoştea faptul că nu posedă permis de conducere valabil pentru a conduce autovehicule pe teritoriul României. Faţă de această situaţie s-a procedat la începerea urmăririi penale faţă de fapta de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” şi „încredinţare”.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală conform art. 335 alin. 1 şi 335 alin. 3 din Cod Penal.

Dolheștii Mari

La data de 06.01.2018, ora 00:40, un echipaj de poliție din cadrul S.P.R. 12 Preutești, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza de competență în cadrul acțiunii pentru combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului, a oprit pe drumul județean 208 în localitatea Dolheștii Mari, comuna Dolhești, pentru control un autoturism ce se deplasa din direcția Fălticeni spre Dolhasca, fiind condus de către un tânăr de 22 ani din comuna Dolhești, sat Dolheștii Mari. Având în vedere faptul că emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, ocazie cu care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea prelevării probelor biologice și stabilirea alcoolemiei în sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

Sasca, com. Cornu Luncii

La data de 05.01.2018, ora 20.40, o patrulă din cadrul SPR 7 Mălini a oprit în trafic pentru control pe un drum sătesc din satul Sasca, com. Cornu Luncii, autoturismul condus de către un bărbat de 37 ani din sat/com. Cornu Luncii. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,81mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Mun. Fălticeni, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii d „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Suceava

La data de 06.01.2018, orele 01:32, Poliția Mun. Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava un autoturism a intrat în coliziune cu o țeavă de gaz. Pe strada Gheorghe Doja, în fața unui imobil, a fost identificat un autoturism avariat, iar echipajul de poliție de la Secția de Poliție Burdujeni legitimase o persoană suspectă că ar fi conducătorul auto, în persoana unui tânăr de 21 de ani din mun. Suceava. La solicitarea echipajului de poliţie, şoferul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava pentru a i se preleva probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat acest lucru în faţa personalului medical.Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că tânărul de 21 de ani nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Bălăceana

La data de 06.01.2018, în jurul orei 16,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava au oprit pentru control pe DJ 178 în localitatea Bălăceana, autoturismul condus de un bărbat de 38 de ani, din municipiul Suceava. In urma testării efectuate cu aparatul etilotest a conducătorului auto, acesta a indicat valoarea de 1.16 mg/l alcool pur în aer expirat și i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.

Pătrăuţi

La data de 06.01.2018, ora 23.10, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmăneşti, pe DJ 208 V, pe raza comunei Pătrăuţi, au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 30 ani din comuna Pătrăuţi. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost supus testării cu aparatul etilotest rezultând valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge.

S-a întocmit dosarul penal privind infracțiunea de ,,conducere sub influența alcoolului”.

Suceava

La data de 07.01.2018, ora 01.40, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, Biroul Rutier, pe bulevardul 1 Mai din municipiul Suceava, au oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr de 23 ani, din municipiul Suceava. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,68 mg./l. alcool pur în aerul expirat și i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influenţa alcoolului”.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Peste 2900 pachete de țigări confiscate cu tot cu mașină, la Vatra Dornei

La data de 16.01.2018, în jurul orei 20.00 , un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *