Home / Actualitate / Un tânăr din comuna Verești aflat băut la volan, a intrat cu mașina într-un gard la Dumbrăveni

Un tânăr din comuna Verești aflat băut la volan, a intrat cu mașina într-un gard la Dumbrăveni

La 16.10.2017, ora 15.40, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă, un tânăr de 25 de ani, din comuna Verești, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi  a părăsit partea carosabilă. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Foto

 

Publicitate

Publicitate
serjexim

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Botoșani: Un bărbat a furat o cadelniță dintr-o Biserică, însă nu a apucat să o vândă, jandarmi l-au prins.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care la miezul nopţii de sâmbătă spre …

One comment

  1. EI, ACUMA SUNTEM CHIT ! SI UNUL DE-AL NOSTRU, IN ACELEASI ,, CONDITII ” A FACUT LA FEL IN COMUNA LOR ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *