Sofer retinut dupa ce a comis un accident mortal

Poliţiştii au desfăşurat activităţi investigative pentru asigurarea materialului probator într-o cauză de ucidere din culpă, un bărbat fiind reţinut şi introdus în arestul IPJ Suceava. Totodată, poliţiştii reamintesc faptul că siguranţa rutieră este o prioritate a Poliţiei Române, pentru cei care nu respectă legea şi pun în pericol viaţa persoanelor, urmând a se dispune măsuri preventive inclusiv privative de liberate.
La data de 15.02.2016, în jurul orei 19.00, un bărbat de 38 ani, din comuna Dornești, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei din municipiul Rădăuți, în dreptul unui imobil, a accidentat grav pe un bărbat de 56 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În jurul orei 21.35, victima a decedat la Spitalul Judeţean Suceava.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat şi probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.În urma continuării activităţilor de cercetare penală, având în vedere consecinţele evenimentului rutier, pericolul social al faptei şi condiţiile agravante de săvârşire a faptei, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului de 38 ani pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava. Poliţiştii reamintesc că vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii astfel încât traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de deplină siguranţă.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Incendiul de la Marginea nu a fost provocat, ci a plecat de la un scurtcircuit

Incendiul din noaptea de miercuri spre joi de la Marginea, unde a ars un adăpost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.