Incendiu in localitatea Talpa Botosani, 06 martie 2016

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit cu două autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria numitei R.E., din satul Talpa, comuna Cândeşti, judeţul Botoşani (zonă aflată în raionul de intervenţie al pompierilor sireteni).
La sosirea echipajelor, ardeau materiale combustibile din holul casei de locuit, pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la anexele gospodăreşti. În interiorul casei a fost găsită proprietara, în vârstă de 88 de ani, care, din păcate, era decedată. Incendiul a fost lichidat la ora 12:20.
Au ars bunuri casnice şi elemente de tâmplărie din hol (trei uşi şi două ferestre). Focul a degradat obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, precum şi pereţii interiori pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de mijloace de iluminat lăsate sub tensiune.
Pompierii au salvat casa de locuit şi anexele gospodăreşti.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Video: Incendiu la o gospodărie din localitatea Pojorâta

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.