Material lemnos confiscat de poliţişti

La data de 08.04.2016, ora 08.40, o patrulă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Moara, a oprit pentru control pe DJ 209C, pe raza localităţii Moara Nica, autoutilitara condusă de un bărbat de 38 de ani din comuna Mălini, care transporta
material lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deţine documente legale de provenienţă şi transport pentru cantitatea de 6 metri steri, lemn de foc.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoarea de 500 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pătrăuţi.

Pojorâta

La data de 07.04.2016 ora 21.00, Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta, a fost sesizată despre faptul că, un bărbat de 47 de ani din comuna Fundu Moldovei, a tăiat și sustras mai mulți arbori dintr-o pădure aflată pe raza Ocolului Silvic Pojorâta.
Cu ocazia cercetărilor efectuate la 08.04.2016, polițiștii au identificat lângă instalația de debitat proprie din apropierea locuinței unui bărbat din comuna Fundu Moldovei, 16 piese din lemn rotund de esență rășinoase, cu un volum de 1,687 m.c.,
despre care, proprietarul a declarat că au fost aduse în perioada 01-05.04.2016, cu un atelaj hipo de bărbatul de 47 de ani.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în pădure, în zona limitrofă terenului cu destinația de pășune împădurită și fânaț ce aparține suspectului, polițiștii au identificat 6 cioate provenite de la arbori tăiați fără drept. Întrucât prejudiciul produs prin tăierea celor 6 arbori se ridică la suma de 1.871 lei, depășind cu mult prețul mediu al unui m.c. de masă lemnoasă pe picior, în cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,tăiere fără drept de arbori” și ”furt de material lemnos”, ce va fi soluționat procedural.

Frumoasa

La data de 08.04.2016, ora 15.00, o patrulă din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Moara, a oprit pentru control pe DJ 209C, pe raza localităţii Frumoasa, autoutilitara condusă de un tânăr de 19 ani din municipiul Suceava, care transporta material
lemnos. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu deţine documente legale de provenienţă şi transport pentru cantitatea de 1,169 m.c. grinzi şi cherestea răşinoase.

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoarea de 700 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Pătrăuţi.

Solca

La data de 09.04.a.c., în jurul orei 11.30, Secţia 10 Poliţie Rurală Păltinoasa a fost sesizată despre faptul că, dintr-o pădure din cadrul Ocolului Silvic Solca, se sustrage material lemnos. Polițiștii și specialiștii Ocolului Silvic Solca deplasați la fața locului, au identificat în pădure, un bărbat de 44 de ani, din comuna Mănăstirea Humorului, care avea atelajul hipo încărcat cu material lemnos și care, a declarat faptul că, nu posedă documente legale de provenienţă.
În urma inventarierii materialului lemnos, specialiștii silvici au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 1,27 m.c. lemn de foc de esență brad. Bărbatul de 44 de ani a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în cuantum de 1.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 188,2 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Solca.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Foto: Un autotren încărcat cu deșeuri plastice s-a răsturnat pe raza localității Molid

Un autotren încărcat cu deșeuri plastice s-a răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.