Persoane reținute de polițisti, după documentarea activitații infracționale

Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată. Drept dovadă, exemplificăm cu încă un caz în care poliţiştii, după documentarea temeinică a cauzelor, au dispus măsuri ferme , conform legii, toţi participanţii la punerea în executare a rezoluţiei infracţionale fiind reţinuţi şi introduşi în arestul IPJ Suceava.

La data de 09.05.2016, în urma continuării cercetărilor în cauza privind agresarea unui bărbat de 46 de ani din orașul Dolhasca, de către un consătean de 54 de ani, expertiza medico-legală a stabilit preliminar faptul că: „bărbatul prezintă multiple plăgi înțepat-tăiate, leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri înțepător tăietoare, putând data din 08.05.2016, fiind necesară intervenția chirurgicală de urgență, iar leziunea abdominală a fost de natură a-i pune în primejdie viața victimei”.
Întrucât aspectele sesizate întrunesc condiţiile constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului de 54 de ani, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă.

La 06.05.2016, ora 19:20, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Rădăuți, în timp ce executa serviciul de supraveghere și control a traficului rutier și se deplasau pe DN2E dinspre localitatea Marginea către Solca, în interiorul localității Clit, au observat pe aparatul radar din dotare faptul că din sens opus se deplasează un autoturism cu viteza de 80 Km/h.
Având în vedere cele de mai sus, agenții de poliție au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, folosind semnalele acustice, luminoase și paleta reflectorizantă, dar conducătorul autoturismului în cauză și-a continuat deplasarea către comuna Marginea. Echipajul de poliție a procedat la urmărirea autoturismului pe DN2E.

Urmărirea a continuat cca un km pe DC Voitinel până la poarta unei locuințe, loc în care conducătorul autoturismului a oprit.
În momentul în care conducătorul autoturismului Audi a coborât din mașină, polițiștii au observat faptul că acesta părea sub influența băuturilor alcoolice și a fost identificat ca fiind un bărbat de 41 ani, din comuna Voitinel, persoană despre care se cunoștea faptul că este cercetată într-o altă cauză penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Având în vedere aspectele constatate, agenţii au coborât din autospeciala din dotare cu scopul de a-l imobiliza pe conducătorul auto, însă acesta, s-a opus, a aruncat cu o piatră în direcţia lor şi a proferat injurii şi ameninţări.

La fața locului s-au adunat mai multe persoane, printre care și minori, care manifestau un comportament ostil la adresa polițiștilor.
Având în vedere raportul disproporționat de forțe precum și prezența la fața locului a unor minori, cei doi agenți de poliție nu au folosit armamentul din dotare și pentru a evita degenerarea conflictului s-au retras de la fața locului, solicitând sprijin.
Până la sosirea echipei operative bărbatul de 41 de ani a părăsit locuința de domiciliu cu autoturismul, acesta fiind identificat ulterior abandonat și încuiat în pădure, la marginea drumului forestier din zona numită „Slatina” de pe raza comunei Vicovu de Jos, zona „Remezău”, la o distanță de aproximativ 6 km față de locuința de domiciliu.
La 09.05.2016, în urma continuării cercetărilor bărbatul de 41 de ani a fost localizat şi reţinut pentru 24 de ore urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La data de 16.03.2016, prin ordonanţă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, a dispus luarea măsurii de controlul judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data de 16.03.2016, orele 13.00 și până la data de 15.05.2016, ora 13.00, faţă de un bărbat de 44 de ani din comuna Boroaia, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,refuz de la prelevarea de mostre biologice,, și ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată,, care urma să se prezinte la Postul de Poliție Boroaia, conform programului de supraveghere.
Inculpatul a respectat programul de supraveghere stabilit de organele de poliţie, însă la data de 28.04.2016, lucrătorii Postului de Poliție Sirețel, județul Iași, au comunicat faptul că la data de 20.03.2016, bărbatul a fost depistat pe raza lor de competență și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere,, și ,,fals privind identitatea,,.
S-a luat măsura sesizării Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, astfel că bărbatul de 44 de ani a fost condus la Judecătoria Fălticeni, unde i s-a emis mandat de arestare preventivă.

Acesta a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.