Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu din Băneşti devine pentru o zi capitala sportului şi muzicii

Miercuri, 1 iunie 2016, în parcul din curtea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Bănești, vor avea loc manifestările dedicate zilei copilului, reunite într-un proiect educațional intitulat „Astăzi e ziua mea”. În cadrul acestui proiect se vor desfășura două activități majore:
1. Cupa Recolta la fotbal – ediția a IV-a – competiție dedicată elevilor de clasa a V-a și a VI-a, născuți între 01.06.2003 și 31.01.2004.

Astazi e ziua mea, Banesti 2016La competiție au confirmat prezența 16 echipe de fotbal-băieți din județul Suceava și Botoșani, însumând 176 de sportivi de la următoarele unități școlare:

  • Școala Gimnazială Mihai Eminescu Bănești,
  • Școala Gimnazială nr. 1 Ungureni – Botoșani,
  • Școala Gimnazială nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială nr. 3 Suceava,
  • Școala Gimnazială Ion Creangă Suceava,
  • Liceul Tehnologic Iorgu Vîrnav Liteanu Liteni,
  • Școala Gimnazială Roșcani, Școala Gimnazială Rotunda,
  • Școala Gimnazială Siliștea,
  • Școala Gimnazială Corni,
  • Școala Gimnazială Verești,
  • Școala Gimnazială Gulia – Dolhasca,
  • Școala Gimnazială Luncușoara – Udești,
  • Școala Gimnazială Siminicea,
  • Liceul Tehnologic Mihai Eminescu Dumbrăveni,
  • Liceul Tehnologic Plopenii Mari – Botoșani.

Astazi e ziua mea, Banesti 2016,De asemenea, se va desfășura Cupa Recolta la fotbal feminin, competiție la care vor participa 44 de sportive de la următoarele unități școlare:

  • Școala Gimnazială Mihai Eminescu Bănești,
  • Școala Gimnazială Fântânele,
  • Școala Gimnazială Ungureni – Botoșani,
  • Școala Gimnazială Verești.

La finalul activităților sportive va avea loc un meci demonstrativ de rugbi între echipele de juniori U14 ale CSM Suceava și CSM Gura Humorului, însumând 40 de sportivi.

Apreciem că, la competiția sportivă, vor participa peste 260 de sportivi.

Festivalul – concurs de interpretare vocală pentru elevi La fântâna dorului – ediția a IV-a.

Organizat pe două secțiuni (învățământ primar și învățământ gimnazial), festivalul va avea peste 20 de competitori din județele Suceava și Botoșani.

Invitați de seamă, în recital, pe scena festivalului, vor fi:

  • Sorin Filip – solist al Ansamblului Ciprian Porumbescu din Suceava;
  • Interpretul de muzică populară Paul Ilaș;
  • Fanfara din Stamate condusă de trompetistul Vasile Leontică,
  • Taraful Colegiului de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava;
  • Simona Matache – câștigătoarea ediției a III-a a festivalului La fântâna dorului.

Activitățile din cadrul proiectului vor debuta la ora 8.00 și apreciem că se vor încheia în jurul orei 19.00. Apreciem că, pe toată perioada desfășurării activităților, în ziua de 1 iunie 2016, în curtea școlii vor fi prezenți circa 300 de invitați (sportivi, participanți la concursul de canto, antrenori, profesori însoțitori, părinți). Tot ca invitate vor fi peste 30 de persoane (membri ai juriului, arbitri, interpreți de muzică populară care vor susține un recital înainte de concurs, pe perioada deliberării juriului și după concurs).

De asemenea, apreciem o participare de peste 400 de elevi, cadre didactice, părinți din toate localitățile comunei Fântânele.
Astfel, în ziua de 1 iunie 2016, în curtea școlii, la manifestările proiectului educațional „Astăzi e ziua mea”, vor lua parte peste 800 de persoane.
Manifestările vor fi mediatizate de către partenerii media:

  • Radio România Iași,
  • Radio As Suceava,
  • Radio Top91 Suceava,
  • TV Plus Suceava,
  • Intermedia Suceava,
  • Crai Nou,
  • Monitorul de Suceava,
  • Obiectiv de Suceava,
  • Info Suceava, reprezentanți ai acestora anunțându-și prezența în ziua de 1 iunie.

La reușita activităților își vor aduce contribuția, în calitate de parteneri: Centrul Cultural Bucovina, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, NG Grupul de Securitate Suceava.

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Un pădurar și un administrator de firmă, cercetați pentru tăierea ilegală a peste 500 mc de material lemnos

Un pădurar și un administrator de firmă sunt cercetați penal după ce ar fi tăiat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.