Home / Actualitate / Un tânăr de 16 ani din Fântânele accidentat grav în timp ce traversa neregulamentar prin spatele autobuzului

Un tânăr de 16 ani din Fântânele accidentat grav în timp ce traversa neregulamentar prin spatele autobuzului

La 24.05.2016, în jurul orei 15.00, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 290, în interiorul comunei Fântânele, un bărbat de 44 de ani din orașul Dolhasca, a surprins și accidentat grav un minor de 16 ani din localitatea Bănești, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului, prin spatele unui autobuz din care
coborâse anterior.

Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, contuzie toraco-abdominala, fractura humerus drept si TCC cu comoție cerebrală.

Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Gura Humorului

La 24.05.2016, în jurul orei 07.45, în timp ce conducea autoturismul pe str. Mănăstirea Humorului din orașul Gura Humorului, un tânăr de 19 ani din comuna Mănăstirea Humorului, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire, însă, datorită vitezei excesive şi a lipsei de experienţă în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a intrat în coliziune frontală cu un stâlp din beton al reţelei electrice, după care, s-a răsturnat.

Din accident, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto și ușoară a doi pasageri din autoturism, un tânăr de 19 ani şi un minor de 15 ani, ambii din
comuna Mănăstirea Humorului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Gălănești

La 24.05.2016, ora 21.35, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a oprit pentru control pe DN 2H, în comuna Vicovu de Jos, autoutilitara
condusă de un localnic de 27 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus)

Începând cu data de 30 martie a.c., persoanele care părăsesc locul în care au fost …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.