Acțiune organizată de polțiști pentru localizarea și prinderea unor persoane urmărite la nivel național și internațional

La nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, poliţiştii au organizat o acţiune pentru localizarea şi reţinerea persoanelor urmărite în temeiul legii. Au fost intensificate activităţile investigative, reuşindu-se localizarea şi reţinerea a doi bărbaţi urmăriţi la nivel naţional şi internaţional.

Astfel, la 26.01.2017, a fost localizată şi reţinută o persoană de 23 ani din Vicovu de Sus, pe numele căruia Tribunalul Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 23.10.2015, fiind condamnat la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „instigare la contrabandă”.
Persoana a fost pusă în urmărire la nivel naţional prin dispoziţia I.G.P.R. din 25.10.2015, pe plan internaţional această măsură fiind dispusă din data de 04.12.2015.
În baza informațiilor existente şi activităţilor investigative desfăşurate la nivelul IPJ Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale, la data de 26.01.2017, ora 21:15, urmăritul a fost localizat, identificat și arestat în incinta Aeroportului Ștefan cel Mare Suceava.
Ulterior bărbatul a fost escortat și introdus în Penitenciarul Botoșani.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, la data de 26.01.2017, ora 15:00, a fost localizat şi reţinut un bărbat de 53 ani din Rădăuți , faţă de care Tribunalul Suceava a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din data 23.12.2016, fiind condamnat la 5 ani 6 luni şi 20 zile ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „act sexual cu un minor”, „lipsire de libertate în mod ilegal” şi „pornografie infantilă”.

În urma unor informaţii obţinute de poliţiştii Biroului Supravegheri Judiciare şi exploatate împreună cu poliţiştii compartimentului „Urmăriţi”, persoana în cauză a fost identificată şi reţinută într-o garsonieră în care se ascundea pe raza mun. Suceava.
Bărbatul figura urmărit prin dispoziţia I.G.P.R. din 24.12.2016.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Autotren cu lemne de 60.000 de euro, confiscat de polițiști la Sucevița

Pe 16 aprilie, în jurul orei 12.15, polițiștii de la Sucevița au oprit, la Voievodeasa, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.