Home / Actualitate / Moldova Suliţa: Un localnic beat, fără permis auto, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un gard

Moldova Suliţa: Un localnic beat, fără permis auto, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un gard

La 25.06.2017, ora 20.04, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin ”S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe DJ 175, din comuna Moldova Sulița, a avut loc un accident rutier, soldat doar cu pagube materiale.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 25.06.2017, în jurul orei 19.45, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 175, din comuna Moldova Sulița, un localnic de 29 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un gard.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere eliberat de autoritățile române.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate
celilad-macheta

Publicat de: Crihan Elena

Alte articole

Foto: Patru cetățeni din Bangladesh, opriți la frontiera de nord a țării

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina în cooperare cu lucrători ai …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.