Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 17.08.2018, ora 17.42, în timp ce conducea autoturismul, într-o curbă, pe un drum comunal neclasificat din comuna Satu Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, o tânără de 22 de ani, din comuna Satu Mare, a pierdut controlul asupra direcției de mers. A pătruns pe sensul opus și a acroșat autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 25 de ani, din orașul Milișăuți. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Horodnic de Sus

La 17.08.2018, în jurul orei 17.30, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal neclasificat, din comuna Horodnic de Sus, pe fondul neadaptării vitezei pe drumul pietruit pe care circula, un tânăr de 19 ani, din comuna Horodnic de Jos, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit stâlpul porții de acces al unui imobil. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 46 de ani, din localitate, pasageră în autoturism, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Berchişeşti

La data de 18.08.2018, în jurul orei 06.45, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în afara localităţii Berchişeşti, din cauza oboselii, un bărbat de 34 de ani, din județul Timiş, a adormit la volan. A pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit capul unui pod, după care, a fost proiectat în afara părţii carosabile. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 37 de ani și a trei minori cu vârste între 3 și 8 ani, toți din Republica Moldova, pasageri în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. La spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Grănicești

La 18.08.2018, ora 10.00, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DC 38D, din comuna Grănicești, un tânăr de 21 de ani, din județul Bistrița – Năsăud, nu a păstrat distanța regulamentară în mers. Astfel, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 27 de ani, din orașul Salcea. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 34 de ani, din comuna Grănicești, pasager în autoturismul care circula regulamentar. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ulterior, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Hănțești

La 18.08.2018, ora 18.40, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208B, din comuna Hănțești, o femeie de 34 de ani, din municipiul Suceava, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă în același sens de un localnic de 65 de ani, rezultând rănirea usoara a biciclistului. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Grămești

La 18.08.2018, ora 21.00, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 291A, din comuna Grămești, o localnică de 53 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în impact cu parapetul de pe marginea drumului. A ricoșat și lovit ușor două femei de 49 și 63 de ani, ambele din municipiul Rădăuți, care, în calitate de pietoni se deplasau regulamentar pe marginea drumului. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” și ,,conducere unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, care va fi soluționat procedural.

Mușenița

La 18.08.2018, ora 21.15, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DJ 51, din comuna Mușenița, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, un tânăr de 21 de ani, din comuna Bilca, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un șanț. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a două minore de 6 și 12 ani, ambele din comuna Mușenița, pasagere în autoturism. După accident, conducătorul auto a plecat de la fața locului. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, care va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.