Sărbătorile de Iarnă se apropie, iar cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi pentru pregătirea preparatelor din carne (sacrificarea animalelor, afumarea preparatelor din carne, etc.). Anii trecuţi, mai mulţi botoşăneni au avut de suferit fie de pe urma unor incendii provocate din neglijenţă, fie din cauza unor accidentări (plăgi …
Vezi detalii...Daily Archives: 11 decembrie 2018
Inițiativă unică: Programul Supereroi, mentorat pentru cei 250.000 de copii rămași singuri acasă
Peste 4 milioane de români au plecat din România în ultimii 20 de ani. Fiecare om care pleacă din țară are o poveste. O țară mai tristă, o comunitate mai goală, o familie tristă. Și, de multe ori, un copil care crește cu un sentiment greu de dus: dorul de …
Vezi detalii...Acțiune pentru combaterea delictelor silvice desfășurată de polițiști
În perioada 03.12-10.12.2018, polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și …
Vezi detalii...Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
La 10.12.2018, ora 10.36, în timp ce conducea autoturismul pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, un localnic de 20 de ani nu a păstrat distanța regulamentară în mers și pentru a evita impactul cu autoturismul din fața sa, a efectuat un viraj brusc la dreapta, ocazie cu care, a …
Vezi detalii...Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști
La 10.12.2018, în jurul orei 23.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara municipiului Suceava, un bărbat de 58 de ani din comuna Capu Câmpului, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu mâzgă și a intrat în coliziune cu parapetul de protecție …
Vezi detalii...Video-foto: Incendiu la o gospodărie din orașul Dolhasca
Pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca și ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dolhasca au intervenit marți dimineață, în jurul orei 07.00, cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din orașul Dolhasca. …
Vezi detalii...Urmărit general descoperit la Straja
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au identificat și predat autorităților competente un cetățean din jud. Botoșani pe numele căruia autoritățile române au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 18 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Ieri, 10 decembrie a.c., la ora …
Vezi detalii...Țigări descoperite în rezervorul unui microbuz
Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 1.000 pachete cu țigări ascunse într-un spațiu special amenajat în rezervorul unui microbuz. Ieri, 10 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pe sensul de intrare în țară, …
Vezi detalii...Condamnat pentru lovire, oprit în PTF Petea
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Botoșani, condamnat la închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Luni, 10 decembrie, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, …
Vezi detalii...Tânără din Afganistan oprită la frontiera cu Ungaria
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat o tânără din Afganistan care intenționa să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria. În data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au …
Vezi detalii...