Home / Actualitate / ATENȚIE LA PERSOANELE CARE VĂ CER SĂ LE PRIMIȚI ÎN LOCUINȚE SAU CURȚI SUB DIVERSE PRETEXTE

ATENȚIE LA PERSOANELE CARE VĂ CER SĂ LE PRIMIȚI ÎN LOCUINȚE SAU CURȚI SUB DIVERSE PRETEXTE

Polițiștii suceveni desfășoară în perioada 03 aprilie – până pe 15 iunie a.c., campania de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului și a infracțiunilor cu violență „PRIMĂVARA SIGURANȚEI”. Campania are ca scop prevenirea faptelor de furt, tâlhărie și înșelăciune, în special în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale dar și a minivacanței de 1 Mai. De asemenea, campna vizează și prevenirea faptelor de violență stradală, precum și menținrea ordinii și liniștii publice în parcuri, baruri, discoteci, unități de alimentație publică, alte locuri publice.

În cadrul campaniei vor fi organizate acțiuni de informare cu grupurile vulnerabile dar și acțiuni operative pentru identificarea celor care încalcă legea și pentru descurajarea persoanelor pretabile la săvârșirea de infracțiuni și fapte antisociale. În subsidiar, vor fi organizate și acțiuni pentru protejarea consumatorului, controale în piețe și activități de prevenire a faptelor ilicite de comerț.

În această săptămână poliţiştii Compartimentului de Analiză Și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava, împreună cu polițiștii de proximitate și polițiști din cadrul secțiilor și posturilor de poliție desfășoară activități de informare și responsabilizare pentru prevenirea furturilor din locuințe și curți, a furturilor prin împrietenire și a furturilor facilitate de primirea în locuințe a unor persoane sub diverse pretexte.

Polițiștii recomandă să nu permiteți intrarea în curți sau locuințe a persoanelor care cerșesc sau sub diverse alte motive încearcă să aibă acces în aceste spații. De multe ori, aceste motive invocate sunt doar pretexte pentru a observa unde păstrați bunuri de valoare sau sume de bani și a le sustrage inclusiv ulterior, prin persoane interpuse.

Chiar și în cursul zilei de ieri, un polițist care desfășura activități în cadrul campaniei a reușit să identifice o femeie care sub pretextul apelării la mila cetățenilor și-a însușit fără drept și bunurile acestora.

Astfel, la 02.04.2019, ora 09:45, polițiștii Secției de Poliție Rurală 14 Pojorâta au fost sesizați telefonic de către un agent de poliție aflat în teren, cu privire la faptul că o persoană necunoscută de sex feminin, care se afla împreună cu doi copii, a sustras un telefon mobil dintr-un imobil din com. Moldova Sulița.

Ca urmare a sesizării, polițiștii s-au deplasat spre locul faptei, unde, după ce au discutat cu un vecin al persoanei vătămate, a reieșit faptul că persoana în cauză se îndrepta împreună cu cei doi copii, pedestru, spre com. Breaza.

În urma măsurilor întreprinse, a fost identificată o tânără de 25 ani, din orașul Vicovu de Sus, care era însoțită de copii săi, în vârstă de 9 ani, respectiv 8 luni.

În prezența martorilor asistenți s-a procedat la efectuarea unui control corporal, asupra unei minore găsindu-se produse alimentare și suma de 40 lei, iar asupra femeii de 25 de ani ce ținea mezina în brațe, a fost găsit în mână telefonul mobil reclamat ca fiind sustras. Fiind întrebată de proveniența acestuia, a relatat că l-a sustras de la o locuință din localitate, unde a fost la cerșit.

La fața locului s-a prezentat și proprietarul telefonului care a relatat că telefonul în cauză îi aparține și că se afla pe pervazul exterior al imobilului, când tânăr a de 25 de ani a venit la cerșit.

Persoana vătămată a estimat prejudiciul cauzat la suma 1.000 lei, fiind recuperat în totalitate.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt”.

Polițiștii atrag atenția supra faptului că oferirea de bani nu ajută aceste persoane, permanentizând doar un flagel social care în timp poate dezvolta şi componente infracţionale. Cerşetoria înseamnă pe lângă ruinarea viitorului personal şi profesional al tinerilor şi primul pas către delincvenţă şi infracţionalitate. De la mâna întinsă, până la furt sau tâlhărie prin smulgere nu e decât un pas, un pas care se scurtează uneori prin ,,complicitatea” noastră.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Foto: 7 persoane au fost implicate într-un accident rutier pe raza comunei Ilișești

Astăzi în jurul orei 15:20, a avut loc un accident rutier pe raza comunei Ilișești. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.