Universitar sucevean în vizită de lucru la CERN

Lectorul univ. dr. fiz. Cristian Pîrghie se află într-o vizită de lucru la CERN, până pe18 septembrie, participând și la evenimentul CERN OpenDays (14-15 septembrie), unde va prezenta Detectorul Large Hadron Collider beauty (LHCb) și modul în care acesta este folosit pentru căutarea de antimaterie. LHCb-ul este unul dintre cele patru mari experimente de la CERN, alături de ALICE, ATLAS, și CMS, un loc unde se caută răspunsuri la întrebări despre universul foarte timpuriu, în primele secunde după Big-Bang.

Oficialii de la CERN se așteaptă la peste 35.000 de vizitatori pe zi, dornici să vadă cel mai mare accelerator de particule din lume, un tunel de 27 km în circumferință, situat la o adâncime de 100 de metri sub pământ.

România este stat membru CERN din 2016, alături de alte 22 de state. Menționăm că la CERN se reunesc eforturile a peste 17.500 de cercetători, în încercarea de a depăși împreună frontierele actuale ale cunoașterii universului.

Dl. Pîrghie este cercetător în cadrul proiectului de cooperare dintre România și Organizația Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN), care este coordonat, în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, de prof.univ.dr. Mihai Dimian.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Rezultatele Concursului ”Miss & Mister Bucovina” ediția a X-a, 2024

La Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” din Suceava a avut loc joi pe 14 martie 2024, concursul Județean ”Miss și Mister Bucovina”, ediția a 10-a, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.