CRĂCIUN BUCOVINEAN

În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate, mai mult decât în alte părţi, fără mari abateri de la tradiţie.

Datinile de Crăciun sunt pregătite odată cu Postul Crăciunului când încep să se constituie cetele de colindători şi se învaţă colindele. Repetiţiile se fac fie la casele tinerilor din ceată, fie la biserică, fie în cadrul şezătorilor, singurele manifestări socio-comunitare permise în Postul Crăciunului.

12 FELURI DE MÂNCARE LA MASA DE AJUN

În satele bucovinene, unul din cele mai importante momente în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregateşte o masa specială şi încep colindele. La primele ore ale dimineţii, gospodinele coc colacii dar şi un colac special, numit „Creciun”, frumos împodobit, împletit în forma cifrei opt, colac ce se păstrează până primavara, pentru a fi folosit în practicile începutului de an agrar. Tot acum sunt preparate 12 feluri de mâncare de post printre care- grâu pisat şi fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe (boabe de porumb zdrobite), ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi, fasole fiartă, precum şi mâncăruri din peşte. În unele zone, sub faţa de masă se pune fân, peste masă se petrece un fir de „strămătură” roşie (aţă din lână), legat sub formă de cruce, iar pe colţurile mesei se aşează căciulii de usturoi. În mijlocul mesei se pune un colac rotund iar în jurul său se aşează 12 farfurii în care se află cele 12 feluri de mâncare. Seara, după trecerea preotului cu Icoana, întreaga familie se primeneşte şi se aseză la această masă.

COLINDE ATESTATE ÎNCĂ DIN EVUL MEDIU

Colindatul, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acurateţe în majoritatea comunităţilor bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul. Colindele rostite de Crăciun sunt considerate ca cele mai vechi forme literare, la noi fiind atestate încă din Evul Mediu. Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. Începând din ziua Crăciunului (25 decembrie) şi încheind cu Boboteaza, gospodarii sunt cei care colindă pe la vecini, rude sau prieteni.

Din dimineaţa de 25 decembrie, începe colindatul „cu steaua”. Cântarea face referiri la efortul depus pentru găsirea pruncului Iisus.

Publicitate

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Foto/Video: Cauza probabilă de izbucnire a incendiului de la Brodina de Sus a fost: jar sau scântei provenite din sistemul de încălzire

Pompierii militari ai subunităților din Vicovu de Sus, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.