Trei cărăuși de țigări de contrabandă scăpați de frontieriști, în zona Lupcina

Ieri, în jurul orei 20.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în timpul executării misiunii de supraveghere a frontierei de stat, un echipaj a observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Lupcina, trei persoane care se deplasau dinspre frontieră către interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit pe teritoriul ucrainean.

Imediat, au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

În urma cercetării zonei, poliţiştii de frontieră au descoperit trei colete cu ţigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1.480 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 17.316 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și de trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.