Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Dosare penale la regimul rutier

La 25.05.2020, ora 09:12, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit pentru control în comuna Horodniceni autoturismul condus de un localnic de 38 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică acesta a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, ce va fi soluționat procedural.

La 25.05.2020, orele 09:00, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DN29 in oraşul Salcea mopedul condus de un localnic de 48 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 48 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

La 25.05.2020, în jurul orelor 10.20, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe DJ 209 G pe raza comunei Brodina autoturismul condus de un bărbat de 29 de ani din comuna Ulma. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezenţa personalului medical acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, ce va fi soluţionat procedural.

La 25.05.2020, orele 23.47, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DC Vicovu de Jos, din comuna Vicovu de , autoturismul condus de un localnic de 25 de ani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

La 25.05.2020, orele 21.50, o patrulă din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata a oprit pentru control pe DC 54A în comuna Zvoriștea, autoturismul condus de un bărbat de 63 de ani din municipiul Suceava. Întrucâ emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Întrucât din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, pentru autoturismul în cauză nu exista o poliță de asigurare valabilă conducătorul auto a fost sancționat contravențional și s-a dispus măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.