Foto: Incendiu la o gospodărie din localitatea Frătăuții Vechi

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Vechi au intervenit, in noaptea de joi spre vineri, ora anunțării la 112 – 1:31, cu cinci autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Frătăuții Vechi. La sosirea echipajelor, ardeau generalizat anexele gospodărești și o parte din acoperișul casei de locuit, existând pericolul de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat la ora 3:55.

Au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale, construite din lemn, pe o suprafață de aproximativ 170 mp și circa 30 mp din acoperișul locuinței. Au mai ars circa cinci metri cubi deșeuri lemn de foc și două tone de fân. S-a degradat un perete al casei pe o suprafață de aproximativ 25 mp. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un trăsnet direct, care a lovit și a aprins inițial depozitul de furaje.Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și o locuință învecinată, cu bunurile aferente. Au mai fost salvate o vacă, un vițel, doi porci și 20 de găini.

Foto

Un autoturism a luat foc în curtea unei gospodării la Bosanci

O altă misiune de localizare și lichidarea a unui incendiu a avut loc în comuna Bosanci, joi seară, în jurul orei 19:50, unde militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit cu o autospecială, după ce un autoturism a luat foc în curtea unei gospodării.
Incendiul a izbucnit în urma unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect și a afectat elementele combustibile din zona compartimentului motor.
Flăcările au fost lichidate și pompierii au salvat restul autoturismului.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.