Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Dosare penale la regimul rutier

La 01.07.2020, orele 12.10, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a oprit pentru control pe raza comunei Sucevița, autoturismul condus de un localnic de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 21 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluţionat procedural.

La 01.07.2020, în jurul orei 20:36, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc, a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate autoturismul condus de un localnic de 40 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

La data de 01.07.2020, orele 20.10 un echipaj rutier rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Academician Vasile Grecu autoutilitara cu număr de circulaţie provizoriu condusă de un bărbat din judeţul Neamț. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, numărul de circulație provizoriu a fost valabil până la data de 10.10.2017 şi a fost atribuit unui alt autoturism.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluţionat procedural.

La 01.07.2020, orele 23.06, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Mihai Viteazul din localitate, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,55mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Două noi candidaturi anunțate pentru Primăria municipiului Suceava

Două noi candidaturi care pot conta în ierarhia finală și mai ales în forma Consiliului …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.