Home / Actualitate / La nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.661 de persoane declarate vindecate

La nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3.661 de persoane declarate vindecate

Astăzi, 21.07.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 3661 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 10 persoane diagnosticate cu Covid – 19.

Din totalul celor 468 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 91 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 125 pacienți sunt în zona tampon și 252 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 91 pacienți diagnosticați Covid- 19, 51 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 35 forme ușoare, iar 5 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI, toți cinci sunt ventilați mecanic.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 23 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 21 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 56 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 27 au câte un caz în evoluție, 23 au sub cinci cazuri în evoluție, 4 au sub zece cazuri în evoluție iar 4 au peste zece cazuri în evoluție.

În data de 21.07.2020, a avut loc un control tematic al inspecției sanitare de stat la Spitalul Municipal “Sf. Dr. Cosma și Damian” din Rădăuți, la care au participat, în conformitate cu prevederile Ordinului Prefectului nr. 294/03.07.2020, doamna subprefect Laura Morar, împreună cu domnul doctor Adrian Popescu, inspector la Serviciul de Control din cadrul DSP Suceava.

Cu respectarea regulilor de protecție și fără a fi perturbată activitatea unității sanitare, a fost verificată modalitatea de aplicare a prevederilor O.M. S. 828/2020 privind măsurile de organizare și desfășurare a activității la cabinetelor stomatologice, la nivelul unităților sanitare non-Covid și al ambulatoriilor de specialitate pe perioada stării de alertă, modificat prin O.M.S. 873/2020, precum și prevederile O.M.S 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor in contextul epidemiei de Coronavirus COVID-19, a Listei spitalelelor care asigură asistență medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2 în fază I și în fază II și a listei cu spitale de suport.

S-a constatat că este respectată funcționarea unității în conformitate cu prevederile autorizației sanitare de funcționare, iar în secțiile de suport COVID-19 ( infecțioase, pneumologie și dermatologie), localizate în corpuri de clădiri separate de restul spitalului, sunt organizate și asigurate circuite COVID și non-COVID complet separate.

La prezentarea în spital se realizează triajul tuturor persoanelor, cu circuite separate pentru adulți și copii, personalul medical instruit aplicând măsuri de precauție suplimentare pentru a se proteja și pentru a preveni riscul de contagiozitate în timpul îngrijirilor medicale. Sunt organizate zone tampon atât la nivelul CPU, cât și la nivelul secțiilor de specialitate, precum și în fosta structură de dermatologie.

Atât la CPU, cât și în cabinetele ambulatoriului de specialitate, toate fluxurile și protocoalele au fost operaționalizate ținând cont de contextul epidemiologic actual, accesul fiind permis doar pacienților a căror temperatură corporală nu depășește 37,3 grade Celsius, iar accesul însoțitorilor este limitat, cu excepția cazurilor în care pacientul are nevoie de ajutor să de deplaseze. Sunt respectate codurile de culori, inscripționarea ambalajelor cutiilor de colectare a deșeurilor periculoase, graficele de curățenie, iar după fiecare consult cabinetele medicale sunt curățate și suprafețele dezinfectate. Personalul supraveghează să nu se producă aglomerarea intrărilor și a spațiilor comune, la intrare și pe holuri fiind asigurate soluții antiseptice/ dezinfectante pentru pacienți, însoțitori și personal în vederea igienizării mâinilor. În secția desemnată suport COVID asistența medicală specializată este asigurată permanent, cu respectarea normelor de protecție atât de către personalul medical, cât și de către pacienți, cu monitorizarea constantă a patologiilor conexe și evoluțiilor specifice.

În conformitate cu prevederile Legii 95/2005 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare s-au formulat recomandări cu titlu permanent de monitorizare a modului cum se asigură distanțarea între pacienți la intrarea în ambulatoriul de specialitate și din alte zone de așteptare, impregnarea covoarelor de dezinfecție aflate la intrarea în diverse spații medicale, precum și monitorizarea activă a stocurilor de materiale de protecție și dezinfectanți pentru a evita sincopele de aprovizionare.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Prichindel” au marcat Ziua Europeană a Sportului Şcolar

Astăzi preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Prichindel” au participat la Ziua sportului școlar …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.