La 31.07.2020, în jurul orelor 01.05, patrula de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce patrula pe strada Calea Unirii din Municipiul Suceava, a observat un autoturism care avea un mers sinuos. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Mun Suceava. Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ulterior șoferul a fost condus la UPU Suceava, unde i s-au recoltat două probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
A fost întocmit proces verbal de constatare al infracțiunii flagrante pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.
La 31.07.2020, în jurul orei 17:00, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției mun. C-lung Moldovenesc Compartimentul Rutier, I.P.J. Suceava, în timp ce executa serviciul de monitorizare, supraveghere și control al traficului rutier pe raza de competență, a oprit pentru control pe str. Calea Transilvaniei din mun. C-lung Moldovenesc, autoturismul care circula din direcția com. Pojorâta -Vama. Conducătorul auto a fost oprit regulamentar, iar în baza documentelor înmânate s-a constatat că este un bărbat de 46 de ani din mun. C-lung Moldovenesc. Având în vedere că cel în cauză emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest. Urmare a testării, a rezultat faptul că prezentă o concentrație alcoolică de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.