Home / Actualitate / Incendiu la o gospodărie din satul Dolheștii Mici, comuna Dolhești

Incendiu la o gospodărie din satul Dolheștii Mici, comuna Dolhești

Pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca și ai Detașamentului Fălticeni au intervenit joi, ora anunțării la 112 – 14:26, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Dolheștii Mici, comuna Dolhești. La sosirea echipajelor, ardea o stivă cu lemne de foc în curtea gospodăriei, cu pericol de propagare la casa de locuit și la o bucătărie de vară.

Incendiul a fost lichidat la ora 16:30. Au ars circa 4 metri cubi de lemn de foc și s-au degradat aproximativ 6 metri pătrați din acoperișul bucătăriei de vară. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut dintr-o sobă fără acumulare de căldură, aflată în curtea gospodăriei.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și bucătăria de vară, cu bunurile aferente.

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Femeie din județul Vaslui dispărută

     Poliţia desfăşoară activităţi de căutare şi identificare a lui ROȘU ELENA, de 58 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.