Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 22.08.2020, ora 12.45, în timp ce conducea autoturismul pe D.J.208U, pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, un localnic de 20 de ani a accidentat o femeie de 24 de ani din comuna Voitinel, angajată în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. În urma impactului femeia de 24 ani a fost rănită uşor fiind transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Gălănești

La 22.08.2020, ora 19. 53, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 178F, pe raza localității Gălănești o localnică de 21 de ani a efectuat intrat în depăşirea autoturismului care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 31 de ani din comuna Frătăuţii Vechi, iar în momentul în care a încercat să revină pe banda sa de mers, a acroșat cu partea din dreapta spate, partea din stânga față a autoturismului. Din impact conducătoarea auto a pierdut controlul asupra direcţiei de mers a părăsit prin dreapta partea carosabilă, a acroșat ușor un pom după care a intrat în coliziune frontală cu temelia și gardul unei locuinţe. Din accident a rezultat rănirea uşoară atât a conducătoarei auto cât şi a două pasagere din acelaşi autoturism, care au foat transportate cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ în cazul lui bărbatului de 31 de ani și de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătoarei auto de 21 de ani, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate
serjexim

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Aproape 1.800 de metri cubi de lemn de foc, scoși la vânzare de Direcția Silvică Suceava

Direcția Silvică Suceava anunță că scoate la vânzare aproape 1.800 de metri cubi de lemn …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.