La 23.08.2020, ora 22.15, o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe raza localităţii, ansamblul rutier format din autoutilitara și remorcă condus de un bărbat de 48 de ani din comuna Râşca, care transporta, conform avizului de însoţire cantitatea de 16,58 mc material lemnos. Întrucât existau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului de material lemnos poliţiştii au cerut sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta în plus 1,76 mc material lemnos.
În cauză a fost sancţionat contravenţional operatorul economic care a emis avizul de însoţire, iar materialul lemnos în valoare de 512,16 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Râşca.