Home / Actualitate / Dosare penale la regimul rutier

Dosare penale la regimul rutier

La 06.09.2020, în jurul orei 00.50, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate autoturismul condus de un bărbat de 20 de ani din comuna Comăneşti. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că, bărbatul de 20 de ani nu posedă peremis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

La 06.09.2020, în jurul orelor 11.49, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe pe DN 2, în comuna Dărmănești autoutilitara condusă de un localnic de 53 de ani, care a fost înregistrată de aparatul radar, circulând cu viteza de 103 km/h, în localitate, motiv pentru care, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, iar ca măsură complementară i s-a suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul de 53 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

La 06.09.2020, în jurul orelor 17.34, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe DJ 208A în localitatea Rușii Mănăstioara, autoturismul condus de un bărbat de 60 ani din comuna Udești. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

Publicitate
edyand

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Coliziune într-o betonieră și un autoturism în județul Suceava

La 25.09.2020, orele 16:20, un bărbat de 37 ani, din sat/com. Fîntînele, a condus o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.